Prima înfrângere pentru ACS Poli în amicale

Prima înfrângere pentru ACS Poli în amicale

0
DISTRIBUIȚI

 

acs_poli_zrenianin_TS004
Antrenorul Vali Velcea a susţinut că nu scorul l-a interesat în acest amical

ACS Poli a pierdut în Serbia cu 1-0 în meciul de verificare disputat cu FK Smederevo miercuri după-amiază. Vali Velcea a încercat pentru acest meci o formulă cu trei atacanți, diferită de sistemul deja consacrat la echipă, 4-4-2.

Tehnicianul timișorenilor l-a trimis în atac și pe Florin Nanu, care a mai jucat la alb-negri c amijlocaș de bandă. Nanu a jucat în atac alături de fotbaliști obișnuiți din acest compartiment, Nicu Boldea și Mihai Dina. De asemenea, un alt experiment făcut de Velcea a fost utilizarea lui Marco Enciu ca mijlocaș stânga, deoarece jucătorul venit vara aceasta de la ACS Recaș este atacant de meserie.


În acest meci, Velcea i-a testat și pe ceoi doi jucători aflați în probe la echipă, Suru, mijlocaș central și Kuburovic, jucător ce poate evolua atât ca fundaș cât și ca mijlocaș stânga. Unicul gol a fost înscris de Veljovic în minutul 37, printr-un șut la vinclu de la 18 metri.

Formula de start: Pap, Nohai, Petrovic, Șeroni, Marovic, Petre, Poparadu, Dobricean, Boldea, Dina, Nanu.

În repriza a doua au intrat: Coca, Redjepi, Miculescu, Bocșan, Todorov, Goge, Artean, Trandu, Bălace, Boștină, Szekely, Bărbuț, Suru, Kuburovic și Enciu.  Antrenorul Vali Velcea a fost mulțumit de joc. „Nu ne-a interesat rezultatul în această partidă, de aceea am dat șansa de a evolua fiecărui component al lotului. Am văzut la lucru și jucătorii pe care îi avem în probe, de fapt acest meci a fost unul de sacrificiu pentru echipă, pentru a vedea tot ceea ce trebuie să văd pe final de pregătire. A fost un joc bun, am avut trei ocazii clare, a fost un 11 metri clar zic eu la o intervenție asupra lui Bălace, dar nu comentez decizia arbitrului, așa a văzut el. Din păcate, am primit un eurogol pe fondul unui joc bun al nostru”, a declarat Velcea pentru site-ul oficial al echipei.

FK Smederevo e pe ultimul loc în prima ligă din Serbia, 16.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.