Protest spontan la Mechel Câmpia Turzii: Peste o sută de angajaţi disponibilizaţi...

Protest spontan la Mechel Câmpia Turzii: Peste o sută de angajaţi disponibilizaţi îşi cer salariile în faţa combinatului

0
DISTRIBUIȚI

mechel

Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie, protestează astăzi în faţa combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul, informează Mediafax. Oamenii s-au adunat de dimineaţă în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, protestul fiind spontan. Ei huiduie şi strigă „Hoţii” şi „Vrem salariile”.

Protestatarii susţin că trebuiau să primească în 45 de zile de la disponibilizare cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul.


„Conducerea Mechel Câmpia Turzii trebuia să ne achite în 45 de zile de la disponibilizare cele trei plăţi compensatorii la care aveam dreptul. Sunt peste 700 de persoane care au fost disponibilizate în lunile ianuarie şi februarie şi care nu au primit banii. În plus, trebuia să primim şi bonurile de masă”, a spus unul dintre protestatari. Acesta a reclamat faptul că nu au găsit nicio înţelegere la conducerea societăţii şi a spus că oamenii sunt disperaţi, pentru că au rate la bănci şi contau pe cele trei salarii compensatorii, care se ridică la sume cuprinse între 3.500 şi 4.000 de lei.

Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a acuzat conducerea Mechel România că a vândut combinatul fără să anunţe sindicatul. „Contractul colectiv de muncă de la Mechel Câmpia Turzii nu a fost respectat, conducerea combinatului nu a acordat cele trei salarii compensatorii angajaţilor disponibilizaţi. Vânzarea combinatului s-a făcut cu încălcarea legii, fără să fie anunţat sindicatul. Nu există documente pentru vânzare. Noi vom face plângeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi vom acţiona în instanţă conducerea Mechel Câmpia Turzii”, a spus Ioan Pascu, liderul de sindicat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.