Şoferii care nu plătesc amenzile ar putea avea permisele suspendate până la...

Şoferii care nu plătesc amenzile ar putea avea permisele suspendate până la dovada plăţii

1
DISTRIBUIȚI

politia rutiera razie

Şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, potrivit unei propuneri de modificare a Codului rutier, lansată vineri în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), informează Mediafax. Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG) pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier, n.r.) a fost postat, astăzi, spre consultare, pe site-ul MAI, cei interesaţi putând să-şi exprime punctul de vedere sau să facă sugestii vizavi de modificările propuse, în termen de zece zile.


Proiectul prevede introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.

„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 195/2002, n.r.), în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal”, se arată în proiect. Sancţiunea ar urma să fie aplicată până când şoferul face dovada achitării amenzii. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a carei rază de competenţă a fost constatată fapta.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.