30 de secunde de faimă cu Byron VIDEO

30 de secunde de faimă cu Byron VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

byron1

Noul material discografic al trupei Byron va fi lansat printr-un turneu care va debuta la Timişoara, în data de 30 martie, evenimentul urmând să se desfăşoare la Casa de Cultură a Studenţilor. Noul album al trupei va conţine 13 piese noi şi va fi disponibil atât în două ediţii distinct, „30 Seconds of Fame”, în limba engleză, şi „30 de secunde de faimă”, în limba română, cât şi într-o ediţie limitată de colecţie, lucrată manual, ce va cuprinde ambele versiuni.

Pe lângă membrii trupei, pe album se vor face auziţi mai mulţi muzicieni invitaţi.


Dintre aceştia îi amintim pe Alexander Bălănescu (vioară), Luiza Zan (voce) şi Petre Ionuţescu (trompetă – membru Blazzaj). În plus, pe una dintre piese apare cântând în cor însuşi publicul Byron, înregistrat în timpul unui concert! Byron au dezvăluit deja două single-uri de pe noul album, cu videoclipurile aferente: “Road Trip / Cu capul în nori”, lansat în vara anului trecut, şi “ It Ain’t Gonna Happen Today”, filmat recent în Bucureşti.

Byron este o formaţie de rock alternativ/progresiv. Din 2006 şi până azi au lansat trei albume de studio („Forbidden Drama”, „A Kind of Alchemy” şi „Perfect” – un album de prelucrări după melodii româneşti). Trupa are la activ şi două producţii video – „Acoustic Drama”, primul DVD unplugged românesc, şi „Live Underground în salina Turda”, primul concert românesc difuzat pe HBO şi disponibil pe disc Blu-ray. Din formaţie fac parte Dan Byron – voce, chitară acustică, flaut, Costin Oprea – chitară electrică, 6fingers – clape, chitară acustică, voce, Laszlo Demeter – bass şi Dan Georgescu – tobe. În deschiderea concertului vor cânta timişorenii de la Persona, iar biletele la concertul de lansare din Timişoara costă 35 de lei. După concert, va avea loc un after-party cu membrii trupei la The Note Pub.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.