Asociaţia Pro Democraţia cere revocarea deciziei consiliului local de a steriliza câinii...

Asociaţia Pro Democraţia cere revocarea deciziei consiliului local de a steriliza câinii care nu sunt de rasă. Pe ce temei legal se bazează

0
DISTRIBUIȚI

daniflor17

Asociaţia Pro Democraţia – Club Timişoara a cerut, astăzi, revocarea hotărârii de Consiliu Local privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu şi fără stăpân şi a animalelor de companie şi solicită organizarea unei dezbateri publice pe acest subiect. Astfel, reprezentanţii asociaţiei vor sesiza Prefectura Timiş ca să atace în contencios administrativ această hotărâre pentru că nu a fost respectată „legislaţia privind transparenţa decizională în administraţia publică”. „Clubul Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia îşi exprimă îngrijorarea faţă de practica tot mai extinsă a Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Timişoara de a exclude cetăţeanul de la procesul de luare a deciziilor publice.


Am observat că legea este încălcată în cazul a zeci de proiecte de hotărâre, pentru că acestea nu sunt aduse la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de a fi supuse la vot şi nici nu s-a dat curs cererii de organizare a unei dezbateri publice din partea unei organizaţii neguvernamentale”, ne-a spus Cristian Bratu, coordonator de programe în cadrul Pro Democraţia.

Regulamentul privind gestionarea câinilor din Timişoara, care prevede şi sterilizarea tuturor câinilor care nu sunt de rasă, a fost publicat pe site-ul primăriei pe 12 martie, două zile mai târziu, a fost supus votului consilierilor locali într-o şedinţă extraordinară.

Cristian Bratu spune că aleşii locali s-au întrunit din iunie 2012 în opt şedinţe extraordinare, faţă de şapte ordinare, şi a adoptat peste 100 de hotărâri. „Ne aflăm în faţa situaţiei în care Consiliul Local Timişoara a organizat mai multe şedinţe extraordinare decât ordinare, iar adoptarea proiectelor de hotărâre în cadrul acestora făcându-se cu pretenţia ca sunt exceptate de la respectarea procedurilor de informare şi transparenţă faţă de comunitatea interesată, indiferent daca s-a argumentat sau nu caracterul urgent al acestora”, a mai adăugat reprezentantul Asociaţia Pro Democraţia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.