Contestaţia taberei Udrea a fost respinsă de PDL: „Subiectul este închis”

Contestaţia taberei Udrea a fost respinsă de PDL: „Subiectul este închis”

0
DISTRIBUIȚI
udrea 30
FOTO: DRAGOȘ BOȚA

Preşedintele Comisiei de Organizare a Convenţiei Nationale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Bălan, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, după soluţionarea contestaţiilor, că votul de la Convenţia de sâmbătă a fost corect, iar subiectul este încheiat. Potrivit acestuia, contestaţiile depuse au fost analizate de Comisie şi considerate ca fiind neîntemeiate, informează Mediafax.

Blălan a spus că rezultatul final al Convenţiei Extraordinare a PDL a fost că Vasile Blaga a obţinut 2344 de voturi, Elena Udrea, 2014 voturi şi Monica Macovei, 209 şi că diferenţa dintre primul clasat şi al doilea este de 330 de voturi. „Subiectul este închis”, a adăugat Ioan Bălan. „Constestaţiile depuse au fost analizate, considerându-se a fi neîntemeiate”, a mai spus Bălan.

El a arătat că doreşte să dea detalii tehnice deoarece au fost discuţii pe această temă, arătând că numărătoarea voturilor s-a efectuat de câte trei reprezentanţi, unul din partea lui Vasile Blaga şi câte doi din partea moţiunilor Monicăi Macovei şi Elena Udrea, care au verificat de două ori buletinele de vot şi au semnat toate cele 48 de procese verbale.


Bălan a mai spus că reprezentanţii moţiunilor au fost propuşi de fiecare lider de moţiune şi au fost validaţi de Convenţia Naţională Extraordinară.

El a mai precizat că membrii Comisiei de organizare au pus la dispoziţia reprezentanţilor celor două moţiuni „Reformiştii” şi „Noul PDL. O nouă Românie” copii după procesele verbale de numărare şi centralizare a voturilor şi după tabele de delegaţi semnate de cei care au participat la procesul de votare. „Lucrurile acestea s-au întâmplat până la 06:00 dimineaţa, toată noaptea le-am tras la xerox şi le-am pus la dispoziţie”, a adăugat Bălan. Membrii Comisiei de numărare a voturilor la Convenţia Naţională a PDL au analizat, ieri noaptea, contestaţia depusă de susţinătorii Elenei Udrea privind rezultatul votului pentru alegerea preşedintelui partidului.

După încheierea Convenţiei, mai mulţi susţinători ai Elenei Udrea, printre care Cristian Petrescu, au venit la sediul partidului din Aleea Modrogan şi au depus o contestaţie privind desfăşurarea votului la congresul extraordinar al PDL.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.