Curtea de Apel Timișoara a schimbat pedepsele pentru o parte din polițiștii...

Curtea de Apel Timișoara a schimbat pedepsele pentru o parte din polițiștii șpăgari

3
DISTRIBUIȚI

agent 2

Curtea de Apel Timișoara a judecat, ieri, apelul declarat atât de Parchet, cât și de inculpați în dosarul în care șase agenți de la secția rurală Periam au fost acuzați de luare de mită.


Polițiștii au primit mită de la investigatorii DGA pentru a nu le ridica permisele de conducere după ce încălcat regulile de circulație. Agenţii Călin Bun, Vasile Turmac  şi Bogdan Bădulescu au fost condamnați de Tribunalul Timiș câte doi de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar Marian Matei, Lazăr Constantin şi Marinel Boglea câte un an şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce toți au recunoscut acuzațiile pentru a beneficia de reducerea pedepsei. Procurorii au făcut apel pe motiv că instanța de fond a reținut în mod nejustificat circumstanțe atenuante pentru cei care au primit pedepse mai mici. Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a decis ca pedepsele pentru Matei, Constantin și Boglea să fie mărite, aceștia primind la fel ca și ceilalți doi ani de închisoare cu suspendare. Sentința nu este definitivă putând să fie atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

3 COMENTARII

  1. Spagarii!!!Mergeau constinciosi la slujba pentru mita luata in fiecare zi,nu pentru salarul lunar!!!Apoi se imbatau in birturile din sate ,si se laudau cati bani au facut!!!Mai sunt si altii!!!

  2. Pai de ce nu-i spui si pe ceilalti?Sau esti un OTV-ist care ,,stie el ca unii fura,,?
    Popor de ratati ce sunteti,Nu aveti coloana vertebrala,decat in spatele monitorului…

  3. Pentru Alt timisorea

    Sunt prea multi ca sa-i enumar.Dar am speranta ca intr-o zi vor plati si ei.Doamne,Doamne le va ajuta.Sigur!!!
    Sper ca nu esti si tu unul dintre spagari,ca dupa cum esti de inversunat,asa pari.Ai grija!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.