Liderul asociaţiei care vrea îmbunătăţirea imaginii ţiganilor, trimis în judecată de DNA...

Liderul asociaţiei care vrea îmbunătăţirea imaginii ţiganilor, trimis în judecată de DNA pentru fraudarea a peste 210.000 euro din fondurile europene

0
DISTRIBUIȚI

leonard-bebi-sursa-parudimos

Preşedintele Asociaţiei Parudimos din Timişoara, Bebi Leonard Valentin şi asociaţia sa au fost trimişi în judecată de DNA pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (89 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Parudimos” a fost înfiinţată în 2002 de un grup de studenţi ţigania vând ca scop „îmbunătăţirea imaginii comunităţilor de romi în societate”.Beni Leonard s-a remarcat la repatrierea ţiganilor din Franţa când le cerea jurnaliştilor să-i lase în pace pe repatriaţi.

Procurorii anticorupţie au stabilit că în 201o,  consiliul local al comunei ieşene Dumeşti a devenit beneficiarul unui contract de finanţare pentru punerea în practică a proiectuluiMăsuri active pentru prevenirea abandonului şcolar”, finanţat din Fondul Social European – P.O.S.D.R.U.


 În vederea derulării proiectului, la data de 19 septembrie 2010, Consiliul Local Dumeşti a încheiat un acord de parteneriat cu Asociaţia „PARUDIMOS” Timişoara, reprezentată de Bebi Leonard-Valentin, în calitatea sa de preşedinte al acestei asociaţii. „În acest context, în perioada decembrie 2010 – august 2011, inculpatul Bebi Leonard-Valentin, în calitate de preşedinte al asociaţiei menţionate mai sus, şi-a însuşit din contul asociaţiei şi a cheltuit în interes personal suma de 901.874,25 lei (echivalentul a aproximativ 210.104 euro), primită cu titlu de prefinanţare în cadrul proiectului. De asemenea, la data de 3 noiembrie 2011, pentru a demonstra că nu a cheltuit banii în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocaţi, inculpatul Bebi Leonard-Valentin a falsificat şi a prezentat unui reprezentant al managerului de proiect un extras de cont bancar al asociaţiei”, se arată în comunicatul DNA .

Consiliul Local Dumeşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 901.874,25 lei, dar nu au fost luate măsuri asigurătorii întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpaţilor.

,

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.