Prima mare instruire a șefilor de consilii județene pe tema regionalizării

Prima mare instruire a șefilor de consilii județene pe tema regionalizării

0
DISTRIBUIȚI

bojin la psd05

Până la jumătatea lunii martie, președinții de consilii județene vor fi instruiți cu privire la regionalizare.


Anunțul a fost făcut de Titu Bojin care a explicat că, în funcție de programul premierului, cel târziu în 12 – 14 martie „vom fi convocați la București la o întâlnire cu președinții consiliilor județene pe țară și ceilalți miniștri, sigur și pe tema bugetului și a noutăților care apar în buget, pentru că ați văzut că apar sume pentru achitarea arieratelor care mai le avem la ora actuală.(…) În urma acestor discuții ar trebui  să știm ce atribuții ar urma să aibă viitoarele conduceri ale regiunilor și care este gândirea din punct de vedere al discuțiilor în mod colectiv, pentru că probabil că vor fi toți președinții sau aproape toți interesați de acestă discuție”. În vreme ce Bojin anunță că se va pune la punct cu regionalizarea, opoziția din Timiș, mai exact șeful PNȚCD Timișoara, Adrian Orza a promis că va organiza o dezbatere în care va aborda exhaustiv problema regionalizării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.