Robu deschide culisele festivalului Jazz TM. Cât va costa evenimentul

Robu deschide culisele festivalului Jazz TM. Cât va costa evenimentul

0
DISTRIBUIȚI

robu01

Aproape 30.000 de participanţi pentru toate cele trei zile  –  cam asta speră edilul şef  Nicolae Robu  legat de Festivalul  Jazz Tm care va avea loc în Timişoara în perioada 5 – 7 iulie, aşa cum a dezvăluit, în exclusivitate, PRESSALERT.ro, înainte ca primarul să recunoască oficial acest lucru. Intrarea la festival va fi gratuită, iar pentru scaunele din faţă  suma percepută va fi una modică – 50 de lei pentru toate cele trei zile.


Nu mai puţin de 160.000 de euro vor fi cheltuiţi cu organizarea şi onorariile artiştilor, din care 100.000 de euro vor fi alocaţi de la bugetul local pentru evenimentul din Piaţa Victoriei. Cap de afiş va fi artistul Richard Bona, iar restul artiştilor consacraţi, 17 la număr, vor fi dezvăluiţi pe parcurs. Fără a preciza suma alocată pentru promovarea evenimentului, edilul şef a precizat că se vor utiliza toate canalele disponibile şi că va vorbi personal cu primarii din zonă să promoveze evenimentul. Viceprimarul Dan Diaconu a explicat că el se aşteaptă ca toate marile televiziuni din lume să transmită festivalul şi că, având în vedere că scena va fi amplasată  în faţa Operei,  imaginea Timişoarei să devină cunoscută peste tot. Biletele sunt disponibile de acum o oră pe reţeaua Eventim, a mai anunţat Diaconu.  Legat de Gărâna, edilul şef a comentat că „pe noi nu ne interesează ce se întâmplă şi ce s-a întâmplat acolo. Ne-ar bucura ca acolo să fie un festival de succes, acest festival de la Timişoara nu are nicio componentă câmpenească şi oamenii vor ajunge mai simplu aici”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.