Robu s-a dezlănțuit împotriva țărăniștilor: „De aceea nu v-au votat timişorenii, pentru...

Robu s-a dezlănțuit împotriva țărăniștilor: „De aceea nu v-au votat timişorenii, pentru că nu aţi făcut nimic pentru oraşul ăsta”

0
DISTRIBUIȚI

robu la poli07

Primarul Robu s-a dezlănţuit, astăzi, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Timişoara, împotriva ţărăniştilor, care şi-au exprimat nemulţumirea asupra faptului că municipalitatea nu alocă bani pentru renovarea Sălii Polivalente, ci pentru noua Sală Polivalentă a Universităţii Politehnica. Nicolae Robu i-a transmis consilierului local Flavius Boncea că „nu se poate veni cu noile tehnologii peste cele vechi, asta vă spune un inginer. Nu se poate face o sală de sport modernă dintr-una veche de zeci de ani, sunt cu totul şi cu totul alte tehnologii”.


Însă Flavius Boncea nu s-a lăsat mai prejos şi i-a transmis că doreşte ca municipalitatea să se asocieze cu Universitatea Politehnica în vederea finalizării Sălii Polivalente şi pentru că Nicolae Robu este preşedintele Senatului UPT. „Nu sunt preşedintele Senatului, m-am autosuspendat din funcţie la început de mandat, sunt simplu membru”, s-a apărat Robu.

Dar consilierul local ţărănist nu s-a oprit şi l-a întrebat pe Nicolae Robu al cui este terenul pe care se construieşte Sala Polivalentă, moment în care primarul Robu s-a aprins. „Râd timişorenii de voi. Cred că vă deranjează că avem Sală Polivalentă. Orice intervenţie de acest gen arată rea credinţă, de aceea nu vă votează timişorenii pentru că nu aţi făcut nimic pentru oraşul ăsta şi nu îi lăsaţi nici pe alţii să facă ceva. Sunteţi prea puţini ca să mai puteţi bloca tot ce s-a realizat bun pentru Timişoara! Doar vă faceţi de râs!”, le-a transmis Robu ţărăniştilor.

În final, consilierii locali au fost de acord ca ridicarea „Sălii Polivalentă” să se realizeze în asociere cu Primăria Timişoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.