Timişoara în culori, văzută de bunicii oraşului

Timişoara în culori, văzută de bunicii oraşului

0
DISTRIBUIȚI

 15791177_be40c4c742

Timişoara văzută cu ochi de copil şi de bunic – locurile cu care ne-am obişnuit sunt prezentate într-o manieră plină de emoţie, mai ales că autorii picturilor pe sticlă se află la cele două extremităţi ale vieţii umane. Bătrânii de la trei centre de zi, alături de copiii de la aRTElierul de Idei, din cadrul Cercului de Art-Terapie, aduc în faţa publicului 31 de lucrări, expuse la etajul întâi al Palatului Baroc timp de patru zile.

Picturile dezvăluie teme religioase și arhitecturale ale Micii Viene: Piaţa Unirii, Domul Romano-Catolic, Opera Naţională, Piaţa Victoriei, Buna Vestire, Naşterea Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.


Ele au fost realizate sub îndrumarea designerului Cristina Bugariu, care ține cursuri la ateliere de creație ale aRTElierului de Idei. Autorii ”operelor de artă” au vârsta cuprinsă între 6 și 88 de ani.  Cei mai în vârstă, douăzeci de bunici și bunicuțe, au intrat în competiție cu micuții, iar rezultatul a pus în evidenţă ”abordarea diferită a vieţii și a realității, bunicii ancoraţi în realitate, dar buni observatori, iar copiii debordând de culoare şi imaginaţie”, după cum spune declară Bogdan Nădăștean, PR-ul MAT.

Vernisajul expoziţiei „Picturi pe sticlă ale bunicilor Timişoarei” are loc astăzi, de la ora 12.00. Finalul expoziției va avea loc în 22 martie când va fi organizată și o licitație, de la ora 18:00. Banii obținuţi vor fi viraţi într-un fond pentru seniorii din centrele de zi, aflate în subordinrea Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara.

Această inițiativă aparține Serviciul pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Muzeul de Artă este deschis zilnic, între orele 10.00 – 18.00, cu excepția zilei de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.