Viaţa ca un roman: povestea incredibilă a fiului unui primar interbelic al...

Viaţa ca un roman: povestea incredibilă a fiului unui primar interbelic al Timişoarei GALERIE FOTO

2
DISTRIBUIȚI
personaj08_resize
Viorel Andraşiu şi dragostea târzie a vieţii sale, Cornelia, la Casa Harmonia. FOTO: ADRIAN PÎCLIŞAN

Pentru câteva clipe, Viorel Andraşiu se reîntoarce în timp. Cântecul rusesc Katiuşa îi aduce zâmbetul pe buze şi preţ de trei minute uită de toate suferinţele şi durerile cauzate de vârsta înaintată. „Ne aminteşte de tinereţe”, reuşeşte să spună plin de veselie Viorel cu gândul la momentele frumoase petrecute cu zeci de ani în urmă, pe care le-a păstrat în sufletul său. Are 89 de ani, dar nu şi-a pierdut simţul umorului. „Vorbiţi mai tare că sunt un pic cam surd”, ne răspunde zâmbind domnul Viorel atunci când încercăm să aflăm care este secretul longevităţii sale, şi anume acela că nu a băut şi nu a fumat niciodată. Povestea vieţii sale, cea a fiului unui fost primar al Timişoarei, prieten cu Octavian Goga, este însă demnă de un roman. Rezident al unui azil de lux din Timişoara, Casa Harmonia, Andraşiu deschide ba cu bucurie, ba cu tristeţe cartea amintirilor destinului său fascinant.

Avea 26 de ani când a fost condamnat la închisoare timp de opt ani pentru simplul motiv că era copil de moşier. Asta se întâmpla în în 1950. Viorel îşi aduce aminte cu tristeţe că fusese repartizat ca horticultor în Băileşti, o localitate de lângă Craiova, unde fusese deportat cu familia în Timiş după 1944. A primit ca sarcină să cultive cu grâu o suprafaţă de 50 de hectare. Pentru că şi-a făcut treaba cu brio, organizaţia locală l-a premiat cu 5.000 de lei care „erau bani mulţi pe atunci, dar la scurt timp pe mine şi pe alţi doi ingineri horticoli ne-au ales să facă proces la căminul cultural pentru că suntem duşmani ai poporului, dar de fapt ne-au arestat pentru că eram băieţi de moşieri. S-a invocat motivul că nu se va face recolta de grâu, dar a plouat şi s-a făcut mai mult decât era prevăzut”, îşi aduce aminte Viorel Andraşiu.

Printre victimele Canalului

Au urmat trei ani petrecuţi într-o închisoare comunistă folosită ca lagăr de muncă silită de la Canalul Dunăre-Marea Neagră pe care bărbatul nu-i va uita niciodată. Aceste închisori erau gândite astfel încât oamenii să nu fie lăsaţi să moară, dar nici să trăiască normal. Viorel Andraşiu a făcut parte din cei aproape 40.000 de oameni care munceau până la leşin. „Făceam parte din Brigada Spărgătorii, adică noi trebuia să săpăm în stâncă kilometri întregi şi piatra o încărcam în vagoane. Munceam în schimburi, şi noaptea trebuia să săpăm”, povesteşte bărbatul.

Viorel Andraşiu este printre puţinii deţinuţi politici care au rezistat condiţiilor inumane la care erau supuşi în lagăr, şi asta pentru că era tânăr. Însă mulţi dintre deţinuţi, o mare parte trecuţi de vârsta de 50 de ani, nu au fost atât de norocoşi. Bărbatul îşi aduce aminte că „erau unii oameni care leşinau de oboseală sau din cauza frigului pentru că nu aveam haine groase cu ce să ne îmbrăcăm. Un coleg nu a mai rezistat într-o zi şi a căzut pe jos, iar unul dintre brigadieri a strigat „Ridică-te!”, dar el nu mai putea şi l-au lăsat să moară. Nu o să uit niciodată cum am primit ordine să adun cadavrele de pe jos şi să le pun în căruţă, iar mai apoi erau aruncate la o groapă comună”.

Deţinuţii care lucrau la „Canalul Morţii” erau torturaţi şi rareori primeau ceva de mâncare. Viorel Andraşiu nu a uitat momentele cumplite în care era silit să bea urină în loc de apă, iar în aceeaşi farfurie nespălată îşi primea şi porţia zilnică de hrană. Chinul de la lagărul de muncă silită de la Canalul Dunăre-Marea Neagră a luat sfârşit în anul 1953, când Stalin a murit şi mai multe presiuni externe au condus la stoparea lucrărilor la canal.

În castel

Singura „crimă” a lui Viorel a fost că era fiul unui bogat moşier din Banat, Gheorghe Andraşiu, profesor de Istorie şi de Geografie la Liceul C.D. Loga. Mai mult decât atât, tatăl său a condus la un moment dat destinul Timişoarei, din martie şi până în noiembrie 1938, în perioada în care Octavian Goga, prieten bun cu Gheorghe Andraşiu, s-a aflat la conducerea Consiliului de Miniştri.

Bătrânul îşi aminteşte că tatălui său „întotdeauna i-a plăcut să facă bani”. Născut în familia unui plugar român înstărit, Gheorghe a cumpărat, în anul 1928, cu ajutorul unui împrumut,  Castelul şi moşia de la Murani, fostă reşedinţă de comitat. Deşi are aproape 89 de anii, Viorel îşi aduce aminte cu bucurie de perioada petrecută în castel, de parcă ar fi trecut o zi de atunci. „Întotdeauna mi-au plăcut caii. Aveam la castelul de la Murani 13 cai, dintre care trei erau de rasă. Îmi aduc aminte că participam la tot felul de întreceri şi atunci când trebuia să sar peste un obstacol, lăsam frâiele şi îmi ţineam amândouă mâinile în aer. Iar când aveam 14 ani, am participat la o defilare de 10 mai pe B-dul Dragalina”.

Pe lângă pasiunea pentru cai, Viorel Andraşiu a iubit de mic copil arta, şi mai ales poezia. Iar ca să ne demonstreze că este un mare admirator al acestui gen literar, ne recită câteva poezii, printre care şi „Rugăciune” de Octavian Goga, poetul său preferat. „Rătăcitor, cu ochii tulburi/ Cu trupul istovit de cale/ Eu cad neputincios, stăpâne/ În faţa strălucirii tale./ În drum mi se desfac prăpăstii/ Şi-n negură se-mbracă zarea/ Eu în genunchi spre tine caut:/ Părinte, – orânduie-mi cărarea!”, versuri pe care Viorel Andraşiu deseori i le recită, seara, soţiei sale. Şi-a dorit să studieze arta, însă spiritul practic al tatălui său s-a opus: „cine va avea grijă de averea pe care a strâns-o?”. Aşa că a ajuns, de voie de nevoie, să fie student la Horticultură.

În pribegie

În anul 1944, după lovitura de stat din 23 august, pe când bărbatul avea 20 de ani, viaţa minunată pe care familia Andraşiu o trăia la castelul din localitatea timişeană Murani s-a transformat într-un infern.


Tatăl său a rămas fără averea strânsă în atâţia ani de muncă, castelul şi terenul de la Murani au fost confiscate, iar familia lui Viorel Andraşiu a fost deportată la Craiova. „Sora, mama şi tatăl meu au fost urcaţi într-un vagon, dar nu li s-a spus unde vor ajunge şi o cunoştinţă de-a tatălului meu, doctorul Sălăşan, şi-a injectat morfină în vene şi a murit pentru că îi era frică de faptul că o să ajungă în Rusia. Eu nu am plecat cu ei pentru că în acea noapte am dormit la mătuşa mea. Dimineaţa am venit acasă şi am văzut pe altcineva în poartă şi mi-am dat seama că ceva rău s-a întâmplat. M-am predat la poliţie şi aşa am ajuns şi eu la Craiova”, povesteşte bărbatul.

A urmat o perioadă de 15 ani în care familia Andraşiu a locuit într-o cămeruţă la subsolul unei case din Craiova, trăind din pensia tatălui. Sora lui Viorel Andraşiu, Doina-Lagia, „jumulea păsări alături de ţigănci şi primea un leu pe pasăre”, iar tata „aduna urzici şi o punea pe mama să facă ciorbă din ele ca să mâncăm sănătos”, îşi aminteşte bărbatul.

Viorel a profitat de diploma sa şi s-a angajat timp de un an ca horticultor. După anii petrecuţi la canal, bărbatul a plecat la Bucureşti ca să obţină un post de profesor, de unde a fost repartizat în nu mai puţin de 23 de localităţi din ţară pentru că „atunci când se afla că sunt copilul lui Andraşiu, eram dat afară, din cauza originii sociale pe care o aveam”. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în anul 1964, familia Andraşiu a reuşit să revină la Timişoara, unde a primit o locuinţă, iar tatăl său s-a ocupat de activitatea asociaţiei foştilor absolvenţi ai Liceului C.D. Loga.

Căsătorit la 40 de ani, de familie

Viorel Andraşiu avea 40 de ani când familia s-a reîntors la Timişoara, fără Viorel însă, şi într-o după-amiază a primit un scurt apel telefonic. „Vino urgent la Timişoara că ţi-am găsit pe cineva cu care să te căsătoreşti”, i-a spus tatăl lui Viorel Andraşiu la telefon, iar bărbatul a trebuit să execute ordinele pentru că „tata era un om dintr-o bucată, a trebuit să fac ce mi-a spus el”. Bărbatul recunoaşte că nu a fost o căsătorie bazată pe iubire, soţia sa avea cu cinci ani mai puţin decât el. Soţia lui „avea pasiunea pisicilor, aveam în apartament şi doisprezece pisici. Părinţii ne-au căsătorit la fel ca în filmul «Suleyman Magnificul»”. După anul 1990, castelul şi terenurile de la Murani au fost restituite urmaşilor lui Gheorghe Andraşiu, adică lui Viorel şi surorii sale. Femeia a renovat castelul şi a locuit aproape 20 de ani în el. Viorel Andraşiu şi soţia sa au devenit tot mai distanţi, iar prin anii 2000, cei doi au decis să se despartă. Bărbatul s-a reîntors în judeţul Timiş din cauza problemelor de sănătate şi s-a mutat cu sora sa în locuinţa de la Murani. Pentru că se plictisea, a decis să se ocupe cu comercializarea de flori. „Am luat o bucăţică de teren şi am cultivat flori în solar. Vindeam gladiole sau crizanteme în piaţă la Timişoara”, ne povesteşte Viorel Andraşiu.

Dragoste pe neaşteptate

Viorel a început să-şi trăiască viaţa cu adevărat la un moment în care mulţi consideră că sunt aproape de sfârşit. După divorţ, a început să călătorească. Aceasta a fost una dintre marile sale pasiuni pe care soţia sa nu le împărtăşea. A stat cinci luni în Bucovina, unde a dormit la stână, a vizitat Turcia, Italia sau pe nepoata sa în Franţa. În urmă cu trei ani, pe când Viorel Andraşiu avea 86 de ani, şi-a propus să vadă Barcelona, fără să bănuiască faptul că acea călătorie îi va schimba complet destinul. Se afla în avion, iar lângă el s-a aşezat Cornelia, o femeie care mergea şi ea tot în excursie la Barcelona, mai tânără cu 18 ani decât el. În timpul orelor de zbor, cei doi au început să povestească şi au decis să îşi petreacă sejurul împreună. Au urmat apoi alte excursii romantice în Grecia sau Israel, iar cei doi şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt. „Dânsa m-a ademenit, însă mi-am dat seama că are caracter deosebit, am nimerit-o bine şi am rămas împreună”, o laudă bărbatul pe aleasa inimii sale.

În prezent, bărbatul locuieşte la un azil privat din Timişoara, unde a venit în urmă cu trei ani. După o perioadă de aproape un an în care au stat despărţiţi, Cornelia s-a mutat alături de iubitul său pentru pentru că „e greu să fii singur”, iar în decembrie anul trecut, cei doi au devenit oficial soţ şi soţie. Viorel Andraşiu ştie că excursia din Israel este ultima pe care a făcut-o pentru că picioarele îl dor şi oboseşte repede şi regretă că nu a avut un moştenitor. Se laudă cu faptul că a trăit mai mult decât tatăl său şi speră ca Dumnezeu să-l mai ţină în viaţă măcar un an „ca să se scrie pe crucea mea 90”.

2 COMENTARII

  1. L-am intalnit pe acest personaj de roman intr-o statiei in Timisoara,in august 2011,fugea dupa tramvai!?! Este o persoana deosebita,ne-am imprietenit,mi-a relatat o parte din viata lui,abia astept sa-l vizitez,are un haz nemaipomenit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.