Adrian Năstase, invitat la Congresul PSD

Adrian Năstase, invitat la Congresul PSD

1
DISTRIBUIȚI

CAMPANIE - PSD - MIZIL

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu susţine că Adrian Năstase va participa la Congresul social-democraţilor, fiind invitat, însă nu a putut răspunde unei întrebări legate de eventuala funcţie pe care acesta ar urma să o primească în partid, declarând doar că Năstase rămâne „un om cu opinie”, informează Mediafax. Întrebată astăzi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, ce funcţie şi ce rol ar urma să aibă Adrian Năstase în PSD, Ecaterina Andronescu a afirmat că nu poate răspunde, deoarece nu ştie ce îşi doreşte Adrian Năstase.

„Mi-e foarte greu să vă dau răspunsul.


În discuţia pe care am avut-o ieri (sâmbătă – n.r.) – a fost prima discuţie pe care am avut-o cu Adrian Năstase de când este în libertate -, nu mi-a dat să înţeleg că ar veni la congres pentru o funcţie. Nu ştiu să vă dau răspunsul la această întrebare, dar va veni la congres pentru că domnul Ponta i-a invitat pe toţi foştii preşedinţi ai PSD. O să fie şi domnul Gherman şi Iliescu, Năstase şi Geoană. Toţi vor fi pe scenă la congres”, a declarat Andronescu.

Vicepreşedintele PSD a adăugat, că indiferent dacă i se va da sau nu o funcţie în structurile de conducere ale PSD, „Adrian Năstase rămâne Adrian Năstase”. „Indiferent că i se dă sau nu o funcţie, Adrian Năstase rămâne Adrian Năstase. Un intelectual cu competenţe ce nu mai trebuie să fie argumentate, un om care are opinie, un om care a citit şi citeşte mult, un om care are capacitatea de a fi mereu creativ. Şi în politică este nevoie de creativitate”, a conchis Ecaterina Andronescu.

Aceasta a participat, astăzi, la Alba Iulia, la conferinţa judeţeană a PSD Alba, în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a organizaţiei. Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat în 26 iunie 2012, a fost eliberat în martie din Penitenciarul Jilava.

 

1 COMENTARIU

  1. Eu daca ma duc undeva sa ma angajez =cazier daca ai facut ceva nu te ia nimeni.Pe asta al iau toti,sper ca sia facut prieteni an puscarie sa ai tina locu.La noi bunul simt nu mai exista facetil ministru si dupa presedinte

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.