Antonescu, despre regionalizare: “Trebuie să depăşim subiectul capitalelor şi numărului regiunilor”

Antonescu, despre regionalizare: “Trebuie să depăşim subiectul capitalelor şi numărului regiunilor”

0
DISTRIBUIȚI

Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, în cadrul unei dezbateri pe tema regionalizării, că în acest proces decidenţii trebuie să depăşească subiectul numărului de regiuni şi al capitalei acestora, respectiv cine va conduce aceste structuri, informează Mediafax. „Ceea ce mi se pare esenţial în acest moment al dezbaterii şi pentru perioada următoare, până când regionalizarea să devină pas cu pas realitate, este să depăşim cele două subiecte care par a fi, deocamdată, cel puţin din punct de vedere mediatic, mai interesante, şi anume câte regiuni vor fi şi unde va fi capitala lor, pe de o parte.


În al doilea rând, cine va conduce aceste regiuni, cum vor fi aleşi, numiţi, desemnaţi, stabiliţi conducătorii acestor regiuni şi ce atribuţii vor avea ei”, a susţinut Antonescu. El a precizat că înainte de aceste probleme decidenţii trebuie să se preocupe de rosturile unei asemenea reforme.

„Scopul regionalizării nu poate fi altul decât dezvoltarea şi în acest sens, chiar dacă suntem toţi conştienţi de presiunea intrării în vigoare a noului exerciţiu financiar al Uniunii, cred că trebuie să ieşim din capcana grabei sau a pripelii. Trebuie să construim cât mai repede posibil, dar cu condiţia ca această construcţie să fie temeinică”, a mai afirmat preşedintele Senatului.

Antonescu a mai susţinut că un proces de regionalizare precum cel din România nu poate fi realizat în absenţa consultării modelului francez şi a celui german în această privinţă. Senatul găzduieşte miercuri în sala de plen un seminar cu tema regionalizării şi abordarea comparativă a acestui proces din perspective franceză şi germană.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.