Balsam pentru urechile îndrăgostite de blues

Balsam pentru urechile îndrăgostite de blues

0
DISTRIBUIȚI

orah

Trupa timişoreană Ora H pregăteşte un nou recital extraordinar menit să ofere un balsam sonor urechilor iubitoare de blues, evenimentul promiţând o experienţă muzicală plină de fineţe. „Ora H este o formulă născută din bucuria de a cânta, cu oameni cu care să te simţi bine şi în afara scenei, abordând genuri muzicale diverse, care dau posibilitatea fiecăruia să se simtă util şi să contribuie la o întâlnire cât mai plăcută cu muzica“, spun membrii trupei formate în jurul binecunoscutului chitarist Bujor Hariga.


Alături de el, în această formulă se află basistul Adi Văduva, tobarul Gabriel Bot, clăparul Ciprian Popa şi solistul Bogdan Racz.

„Pentru concertele noastre alegem o serie de piese dinamice, care se adaptează unui public mai tânăr. Evident, vom avea şi melodii cu influenţe country sau blues şi bineînţeles şi câteva piese instrumentale. Ca de obicei, vom avea şi câteva compoziţii proprii pentru această cântare“, ne-a declarat Bujor Hariga, fost membru în Pro Musica şi unul dintre oamenii care se poate mândri că a „şcolit“ o sumedenie de muzicieni cunoscuţi din oraşul nostru.

Printre piesele interpretate de ei se regăsesc Chicken and Cheese, Birdland, Tho bunch Samba, Roadman sau Guitar Talk, toate acestea putând fi vizionate pe canalul Youtube al trupei. Una din melodiile care se bucură de un real succes în recitalurile lor este Ain’t Got the Scratch , o piesă compusă de Buddy Whittington, chitarist în celebra trupă a lui John Mayall. Concertul Ora H va avea loc vineri, de la ora 21.30, la clubul Snake, iar biletele pentru acest eveniment costă zece lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.