Banii pentru sportul timişorean, la vot în Consiliul Local. Cât poate primi...

Banii pentru sportul timişorean, la vot în Consiliul Local. Cât poate primi „copilul de suflet” al lui Robu, ACS Poli

0
DISTRIBUIȚI

POLI-MIOVENI01_resize

Consiliul Local Timișoara va vota, săptămâna aceasta, banii pentru cele două echipei unde instituția este parte asociată, alături de Consiliul Județean Timiș, ACS Poli și BC Timișoara. Tot în aceste zile se vor supune la vot și proiectele prin care echipa de handbal masculin CSU Poli și cea de rugby RCM Timișoara vor avea o nouă structură, ca echipele de fotbal și baschet, cu autoritățile asociate.

Cea mai mare sumă din proiectele concepute deja ar urma să meargă către echipa de fotbal ACS Poli, deși este singura divizionară secundă din cele patru echipe de mai sus. ”Copilul de suflet” al primarului, clubul de fotbal creat pe structura clubului AC Recaș, are mari șanse să promoveze, iar cum timișorenii sunt împătimiți ai fotbalului, Robu vrea să pompeze nu mai puțin de 4 milioane de lei în 2013 la ACS Poli. În primul semestru al anului, adică pentru acest retur în care obiectivul clar este promovarea, Consiliul Local poate aloca puțin peste jumătate din sumă, adică 2,5 milioane de lei. În proiect, ACS Poli a cerut de CLT și CJT o sumă de 8 milioane de lei pentru anul curent, împărțită în două părți egale pentru fiecare instituție. Suma mare de bani e motivată de faptul că o echipă de Liga a II-a nu produce venituri. ”Deoarece la nivelul sportiv din Liga a II-a, în care este inscrisă prima echipă, veniturile din alte activitati sunt modeste, veniturile esențiale trebuie asigurate din cotizatiile asociaților. Valoarea cotizației necesare în semestrul I, solicitate din partea Municipiului Timișoara este de 4.000.000 de lei, aferente returului ediției 2012/2013, iar pentru anul bugetar 2013 se solicita o cotizație de 8.000.000 de lei”, se arată în proiectul de hotărâre.

Banii pentru baschet

În cazul BC Timișoara, prima echipă care a avut o structură pe bază de asociație după retragerea fabricii Elba ca sponsor, pentru anul 2013, Primăria dorește să aloce 2,2 milioane de lei. Pentru primul semestru, adică returul actualei ediții de campionat, cu BC Timișoara calificată în semifinalele Cupei României și play-off-ul campionatului, dar și perioada de transferuri din vară, se prevede să se aloce maximum jumătate din sumă, 1,6 milioane de lei.


Diferența față de ACS Poli este că partea Consiliului Local ar constitui 41% din bugetul total al clubului, nu 50% ca la ACS Poli. ” Suma solicitata cu titlu de cotizație pe anul 2013 este de 2.200.000 lei, reprezentând un procent de 41% din bugetul total al Asociației”, se arată în proiectul de hotărâre. BC Timișoara are doi sponsori din mediul privat și, cel mai probabil, se dorește ca banii privați să fie cel puțin 18% din buget, urmând ca CJT și CLT să asigure 82%.

Ce se schimbă pentru handbaliştii de la Poli

După cum a anunțat primarul Nicolae Robu în urmă cu câteva săptămâni, se va supune la vot și proiectul prin care Consiliul Local și cel Județean devin asociate, împreună cu Universitatea Politehnică, la echipa de handbal masculin. Clubul va deveni asociație sportivă, cu denumirea de ”Asociația Sportivă Clubul de Handbal Politehnica Timișoara” și își va păstra culorile tradiționale, alb, violet și negru. Din partea autorităților, primarul Nicolae Robu va fi membru în Adunarea Generală a Asociației, iar consilierul local Vasile Rușeț va fi membru în Consiliul Director. Pentru 2013, s-a stabilit o sumă de un milion de lei pentru echipa de handbal, cu maximum 600.000 de lei alocați pentru primul semestru, cu finalul returului, Cupa României și perioada de transferuri din vară. Handbalul este clasificat la fel ca şi fotbalul și baschetul, ca sport de prim interes în Timișoara.

Oricum, din toamnă, clubul de handbal masculin nu mai putea rămâne club universitar, cum este în prezent, pentru că Liga Profesionistă de Handbal nou-înființată interzice ca în primul eșalon să activeze cluburi cu acest statut. De aceea, aceasta este soluția pentru CSU Poli. Motivarea deciziei din proiectul Primăriei are însă două părți mai deosebite. Nu putem să nu remarcăm că cine a întocmit proiectul pare să trăiască din amintiri, deoarece vorbește despre ultima participare a lui Poli în Cupa Challenge, fapt petrecut acum șase ani, în 2007. De asemenea, se punctează că de când autoritățile au dat bani fără să fie acţionarii clubului de handbal masculin, la Poli s-au crescut juniori. ” Este foarte important de menționat faptul că din sprijinul financiar primit de club, o cotă importantă a fost alocată echipelor de juniori și copii, care formează și promoveaza sportivi pentru handbalul de performanță”, se arată în proiect.

Ce echipe mai pot primi bani

În mod similar, se încearcă o asociere și la echipa de rugby RCM MVT UVT Timișoara. După ce se vor vota cele patru proiecte pentru cele patru echipe, plus proiectul pentru Sala Polivalentă, va urma și votul pentru cluburile în care Consiliul Local Timișoara nu este asociat. Concret, e vorba de clubul de baschet feminin BCM Danzio, dar și de cluburile care cresc juniori sau au legitimați sportivi care practică sporturi individuale, precum CSM Timișoara, AEM Luxten sau CSȘ Bega. Cel mai probabil, banii pentru aceste cluburi se vor vota după o săptămâna de la votul pentru cluburile în care autoritățile sunt asociate. De menționat că BC Timba nu va primi, cel mai probabil, niciun ban de la Primărie, ci doar de la Consiliul Județean Timiș, la fel ca în vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.