Căpat de linie pentru BC Timișoara: CSU Ploiești a pus “leii” cu...

Căpat de linie pentru BC Timișoara: CSU Ploiești a pus “leii” cu botul pe labe GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
BC TIMISOARA-ASESOFT02
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

BC Timișoara a pierdut în această seară și al treilea meci din sferturile play-off-ului cu CSU Ploiești la scorul de 82-68 ceea ce înseamnă că alb-violeții rămân pe locul șase. Sezonul s-a terminat pentru BC Timișoara într-o notă tristă, după un meci în care rivalii de la Ploiești au preluat autoritar conducerea incă de la început, iar ”leii” nu au mai avut forță să revină.

Fanii BC Timișoara au sperat că favoriții lor se pot impune astăzi. Suporterii au venit în Sala „Constantin Jude” cu role de hârtie și confetti pe care le-au aruncat pe teren. Din acest motiv, meciul a fost întârziat peste cinci minute. Entuziasmul celor care iubesc echipa nu și-a găsit răsplata însă în jocul baschetbaliștilor. Srdjan Jovanovic a început în teren cu George Toth pe postul de pivot, jucător sub 23 de ani din Timișoara. O surpriză pentru un meci cu miză. Marea parte a primului sfert a fost un dezastru pentru BC Timișoara. De la 4-6, oaspeții au ajuns la 4-20. Primul sfert s-a terminat 15-29, iar scorul pauzei a fost 30-46.

„Atomic” Zlatko, eroul meciului

La pauză, ambele echipe cumulaseră destule faulturi, raport de 14-13. BC Timișoara nu a reușit să îi scoată din meci pe oamenii înalți ai oaspeților, care s-au ferit să mai comită greșeli. Zlatko Jovanovic a fost erou în acest meci, în care a intrat fără să se antreneze toată săptămână din cauza accidentării la coaste. ”Atomic” Zlatko a fost singurul motor al revenirii echipei din sfertul trei, când alb-violeții s-au apropiat la 49-54, iar publicul a început să spere la un miracol. Nu a fost însă o seară a minunilor deoarece sfertul trei s-a terminat 51-62, iar ultimele zece minute nu au adus nicio surpriză. Cu șase minute înainte de final, Delvon Johnson a fost eliminat pentru cinci faulturi. Au urmat drumul băncii și Burlacu de la Ploiești, dar și Sarovic, iar scorul final a încheiat un sezon de regres pentru BC Timișoara. Zlatko Jovanovic a marcat 24 de puncte și Devan Downey, 17. De la adversari, Alhaji Mohammed a fost într-o formă de zile mari și a marcat 39 de puncte.

Jovanovic, pe ultima sută la BC Timișoara

Srdjan Jovanovic a spus că echipa trebuie să gândească pozitiv chiar dacă sezonul s-a încheiat și a spus că va mai rămâne să se antreneze cu echipa până la sfârșitul lui mai. ”Îi felicit pe cei de la Asesoft, ei au fost echipa mai bună. Sper ca în viitor să fim mai buni. Trebuie să rămânem optimiști și să continuăm să credem în noi. Nu toate sezoanele pot fi la fel de bune ca cel trecut (n.r. BC Timișoara a fost finalista Cupei și campionatului).  Încă fac parte din echipă, am contract până la finalul lui mai și voi rămâne aici să fac antrenamente cu jucătorii, dacă ei doresc, și să îi ajut pe cei tineri. Asta e meseria mea, de aceea spun «noi». Și când voi pleca, voi vorbi la persoana întâi, pentru că am fost și sezonul trecut antrenor secund și cu siguranță Timișoara va rămâne în inima mea pentru tot restul vieții. Nu îmi este rușine de nimeni de aici, sunt mulțumit și dacă aș lua-o de la capăt, aș face același lucru”, a declarat antrenorul Srdjan Jovanovic după ultimul meci al sezonului.

Zlatko Jovanovic nu a vrut să răspundă dacă îl regretă pe fostul antrenor, Predrag Badnjarevic.


”La Brazi puteam câștiga în primul meci, dar după 3-0, nimeni nu își va mai aminti asta. Nimeni nu te poate ajuta când lași o echipă să marcheze 16 puncte și faci doar două faulturi. Am încercat să revenim, dar Aseosft sunt prea experimentați în astfel de meciuri. Eu nu m-am antrenat deloc săptămâna aceasta, am vorbit cu Tuljkovic (jucătorul străin lăsat în afara lotului) și i-am spus că vreau să joc, pentru că simțeam că pot ajuta echipa. Sarovic și Johnsson au avut probleme, dar astea nu sunt scuze. Badnjarevic e un antrenor bun, are un viitor bun, la fel ca Srdjan, nu vreau să vorbesc despre asta”, a declarat Zlatko Jovanovic, care mai are contract și pe sezonul viitor.

“E greu când alergi după o echipă tot meciul”

”Nu sunt mulțumit până la capăt. În toate trei meciurile am controlat jocul. Am condus tot meciul, dar Timișoara e o echipă bună ce te pedepsește imediat, și am ajuns în prelungiri. Azi însă am făcut cel mai bun meci dintre cele trei. Am avut avantajul psihologic pentru că aveam 2-0, jucătorii au fost plini de motivație. Mă bucur că a început și Alhaji Mohammed să joace la nivelul pe care îl așteptam de la el. În primele două sferturi, Timișoara a ratat aproape tot. E greu când alergi după o echipă tot meciul”, a declarat Vladimir Arnautovic, antrenorul învingător din sferturi.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.