Daniel Silvian Petre de la Survolaj despre rockerii români în izmene şi poezia la hectar

Născut în 30 noiembrie 1968 la Timişoara, Daniel – Silvian Petre este o figură binecunoscută atât pentru proiectele sale muzicale cât şi pentru cele trei volume de poezii pe care le-a scris de-a lungul anilor.

Iniţial, Survolaj trebuia să fie o trupă de punk

Motivul pentru care a păşit pe drumul acesta al muzicii a fost prin 1983 – 1984 după ce l-a văzut pe Cristi Minculescu la Cenaclul Flacăra. „Erau pe atunci nişte formulare pe care trebuia să le completăm cu ce vrem noi să fim în viaţă. Unii vroiau să fie scafandri la IGOT eu am scris acolo cântăreţ de hard – rock. Drept urmare, mi s-a zis să vin cu părinţii la şcoală, dar fiindcă eu am fost crescut de bunici de mic copil, au venit ei la şcoală“, spune muzicianul care a cunoscut faima ca şi lider al trupei Survolaj, formaţie considerată de criticii muzicali autohtoni drept „pioniera blues-rockului psihedelic din România“. Visavis de vremurile de „aur“ ale formaţiei care a scris o pagină importantă în istoria rock-ului autohton, fostul ei lider este mirat şi astăzi de amploarea succesului acestei găşti care a lăsat în urmă materialele discografice Survolaj (1992) şi Let me fly in your hair (1994).

„Iniţial, Survolaj trebuia să fie o trupă de punk, cu o formulă de început în care era un chitarist care acuma e şeful sindicatului taximetriştilor şi un tobar care e preot actualmente. Eram plătiţi foarte bine în vremea aceea, am prins concerte afară. Probabil am primit şi celebritate şi bani prea repede. Am fost foarte mirat de succesul trupei, fiindcă noi nu eram din ăia care făceam cu ochiul la gagici. Am ţinut loc şi de punk şi de Led Zeppelin. Am fost în aceeaşi agenţie de impresariat cu cei de la Iris. Am cântat şi la un festival făcut de Miron Cozma în Valea Jiului, unde am fost plătiţi cu bani care erau înfăşuraţi într-o cămaşă“, îşi aminteşte muzicianul care a compus unul din cele mai frumoase imnuri muzicale dedicate oraşului nostru, Cel mai iubit duşman al meu, cu memorabilele ei versuri „Pe vremea aia Bega ni se părea albastră/Şi ciorile albe ca nişte pescăruşi/Şi ne durea în cot că viaţa noastră/Era hotărâtă de americani şi ruşi“. În ceea ce priveşte o eventuală refacere a trupei, muzicianul nu exclude un eventual comeback. „Aş fi cântat şi acuma în trupa asta dacă m-ar fi ajutat România şi dacă n-aş fi prins exact anii ăia cei mai aiuristici cu putinţă între 90 şi 94. Eu am un defect, nu pot să evoluez decât in Divizia A. Adică alcoolic înţeleg dar anonim nu. Dacă mă îmbăt, ştie tot cartierul. Au existat neînţelegeri între mine şi restul membrilor trupei. Mi-e dor să cânt în Survolaj, şi dacă aş fi convins că ar putea ieşi o treabă frumoasă pentru public….Deocamdată nu-s convins“, spune muzicianul.

Everybadea, o punte între blues şi muzica de inimă albastră

Muzicianul a pus bazele trupei Chin, „prima formaţie care a cântat grunge în România“, cu care a editat două albume într-un singur an, iar în 2009 alături de Emil Kindlein a câştigat trofeul Festivalului de muzică folk “Om Bun”. Cei doi au pus bazele unei colaborări fructuoase care s-a materializat prin concerte şi albume interesante, care s-a destrămat la sfârşitul anului trecut. „Vroiam să cânt nu să zbier. Eu sunt miner, rău de tot. Adică nu-i o plăcere să cânţi cu mine, să întârzii cinci minute la repetiţie sau să uiţi gamele.  La început am cântat la 15 oameni, după aia au venit 50, după aia 100. Iar atunci când am văzut că oamenii mai mult vorbesc în sală decât ascultă muzica, am întrerupt din mai multe motive proiectul Acoustica“, spune el. Actualmente, Daniel Silvian Petre pregăteşte alături de „nişte copii ireal de talentaţi“ (pe numele lor Lucian Naste, Alex Iovan – Melting Carousel şi Ovidiu Mihăiţă – Dor de Duh), un proiect numit Everybadea, care se vrea a fi o punte între blues şi muzica de inimă albastră.  „Numele vine de la un Revelion văzut la televizor când eram mic, unde Fărămiţă Lambru a băgat un solo de Hendrix şi a zis duma asta cu Everybadea. E o punte între blues şi muzica de inimă albastră. Reinterpretăm în manieră jazz, piese de Ioana Radu, Gabi Luncă sau Anton Pann şi pregătim un program complet de 20 – 25 de piese“, spune muzicianul.

„E o diferenţă între artist şi interpret“

În ceea ce priveşte scena muzicală locală, artistul crede că în Timişoara există mulţi instrumentişti foarte buni, care confundă însă mişcarea cu acţiunea. „Sunt foarte buni ca instrumentişti, dar nu-mi place fenomenul ăsta de mercenariat: toată lumea cântă cu toată lumea. E cuplărai. Pe vremuri, Cardinal era Cardinal, de exemplu.

Acum se cântă cu toţi. Pentru bani, chestie care ar fi de înţeles, dar şi pentru că mulţi confundă mişcarea cu acţiunea, e un citat preferat al meu din Hemingway. Dacă suntem în continuu pe afiş şi fugim în jurul propriei cozi, nu înseamnă neapărat că suntem şi eficienţi. Drept urmare, mulţi se bagă în 16 chestii, iar publicul simte chestia asta şi nu mai există respect. Mai e o chestiune, e o diferenţă între artist şi interpret. Noi avem complexul Nadia Comăneci la bârnă. Toată lumea se chinuie să cânte perfect la instrument. Numai că aia e baza. Mie nu-mi place Holograf, dar ei nu falsează, asta e baza. Care e ultimul hit al unei trupe timişorene, nu din categoria dance, care să-l vezi pe MTV România? Cu compoziţie proprie, nu preluări pe piept. Un alt aspect al scenei locale e cu trupele astea de festival. Sunt vreo o sută de trupe şi nimeni nu s-a desfiinţat. Cântă o dată pe an la Festivalul Berii, mai scot un album sau fac clipuri desuete de heavy – metal de anii ’80. Practic, nimic nu se desfiinţează. Cel mai greu e să manageriezi succesul, nu insuccesul.  Am un sfat pentru tinerii muzicieni: mâncaţi mai puţin şi cumpăraţi-vă chitări mai bune“, e de părere solistul trupei Survolaj, trupă ale cărei discuri au fost piratate în S.U.A. şi recent chiar şi în Japonia.  

Actualmente, Daniel Silvian Petre ascultă mai mult muzică preclasică iar din colecţia sa personală de viniluri ţine foarte mult la primul album al trupei Canned Heat. În opinia sa, ultima mare trupă rock care a adus ceva nou în scena mondială este Tool. „Dacă ascult rock, ascult chestii foarte supărate, blues nu mai ascult deloc. Apropos,  bluesul făcut în România e foarte mare bătaie de joc. Iar folkul românesc e muzică rusească. Folkistul român e unul care vroia să devină rocker dar nu-i stăteau bine pantalonii de piele pe el şi nu-si poate lăsa plete“, spune el.  Şi fiindcă de-a lungul anilor a scris trei volume de poezii şi actualmente pregăteşte un volum de proză, Daniel Silvian Petre are o opinie şi visavis de starea literaturii româneşti actuale. „E o mare problemă cu scrisul,  în literatura românească toţi sunt faini. Eu dacă aş vedea o cronică care să zică că volumul X e ca curul, aş alerga s-o cumpăr.  Toţi sunt superbi,  minunaţi şi toti latră în grup ca maidanezii. Poezia în România e la hectar. Credeaţi că ungurii au vândut pădurile în Covasna? Nu! Ele s-au transformat în poezie“, spune artistul care spune că şi-ar dori să cânte cu Sorin Chifiriuc („cel mai mişto artist pe care l-a dat rockul românesc“) sau cu Dan Iliescu de la Timpuri Noi..

Rockerii români în izmene

Deşi la concertele de rock susţinute de nume mari de afară, numărul spectatorilor este destul de ridicat, marea majoritate a rockerilor români sunt nişte „rockeri în izmene“, în opinia lui Daniel – Silvian – Petre. „Rockerii români sunt rockeri în izmene. Un rocker român adevărat e Nicu Covaci, altul ar fi Adi Bărar, de la Cargo, ăştia sunt adevăraţi. În rest toată lumea are izmene. Îşi dau jos izmenele, îşi pun pantalonii de pieele,  cântă, după care merg acasă. Şi eu aş fi vrut să fiu rocker. Dar nu-i văd pe stradă. La concertul Marilyn Manson de la Bucureşti au fost 50.000 de oameni. Unde sunt ăştia în timpul zilei? Sunt rockeri deghizaţi“, spune artistul care îşi doreşte să asiste la concerte live cu Chris Cornell şi Jack White, artişti pe care îi stimează în mod deosebit. În ceea ce priveşte apariţia noului festival JazzTM, care va fi organizat în perioada 5 – 7 iulie în Piaţa Victoriei din Timişoara, muzicianul crede că ar fi fost mai indicat ca oficialităţile să fi făcut un concert cu o trupă mare de rock. „Norocul timişorenilor este că  Marius Giura face un festival de jazz la Gărâna, pentru că dacă făcea unul de muzică populară, am fi avut festival de muzică populară în iulie, în centru. Festivalul ăsta e făcut doar în răspăr faţă de Marius Giura, dacă chiar voiau să vină străini în Timişoara, puteau face un concert rock cu o trupă mare, aşa cum Clujul aduce Metallica“, susţine el.

Clasica întrebare unde te vezi peste cinci ani smulge un răspuns câ se poate de ferm din partea muzicianului şi poetului care de ceva vreme face naveta pe relaţia Timişoara – Bucureşti: „La Bucureşti, dar dacă în momentul ăsta beam o cafea acolo răspunsul ar fi fost Timişoara“. Muzicianul îşi aminteşte că în 1992 cu un singur afiş în tot Bucureştiul, fără altă promovare, a cântat în faţa a 3.000 de spectatori la Arenele Romane din Bucureşti şi că pe vremea aceea pe zidurile din Capitală a văzut în multe locuri scris cu creta pe pereţi Survolaj. „Aş vrea să văd acum scris cu creta la noi, Cargo, Implant şi altele“.  Fiind un mare fan al lui Nicu Covaci, muzicianul crede că acesta va avea parte de o statuie în oraşul nostru. „Sunt un mare admirator şi în divergenţele din Phoenix, sunt de partea lui Nicu Covaci, complet. Nicu va avea o statuie în Timişoara, la care se vor înghesui toţi ăştia care acum îl contestă“, a prevestit Daniel Silvian Petre.

 

 

 

 

 

 

 

„