Emoţii înainte de confruntarea cu titanii baschetului la Final Four. Cum au...

Emoţii înainte de confruntarea cu titanii baschetului la Final Four. Cum au plătit timişorenii „partea leului” pentru organizare

0
DISTRIBUIȚI

bc timisoara-gaz metan medias02

BC Timișoara se află poate în fața celui mai important sfârșit de săptămână al ultimului sezon. Sâmbătă, la Timișoara începe Turneul Final al Cupei României, cu semifinalele dintre Cluj și Ploiești, respectiv Timișoara și Mediaș. Pentru alb-violeții lui Srdjan Jovanovic, este un moment de ”acum ori niciodată”.

BC Timișoara a încheiat un retur în care a avut fluctuații de formă, cu alternații între victoriile de acasă cu echipele bine cotate, combinate cu înfrângeri în fața unor echipe ce pierduseră demult lupta pentru primele opt locuri ce duc în play-off. Căderea cortinei sezonului regulat le-a adus ”leilor” un loc şase și un adversar ingrat în sferturi, CSU Ploiești. În aceste condiții, jucătorii, antrenorii și întreg staff-ul sunt conștienți că un nou trofeu pe Bega ar mai spăla ruşinile acestui sezon. ”Mă aștept să facem cele mai bune meciuri ale noastre din acest sezon. Trebuie să arătăm pentru ce ne-am antrenat tot anul, trebuie să arătăm fanilor că suntem cei mai buni și că avem energia necesară să câștigăm. Dacă vom pierde, se va spune că am fost într-o formă proastă, dacă vom câștiga, se va spune că am fost în cea mai bună formă. Eșecul cu Giurgiu nu mă sperie. Pentru noi e o șansă să câștigăm un trofeu în doar două zile. Ca jucător, eu am jucat de multe ori la o competiție Final Four și pe multe le-am câștigat.


Nu mă tem de nimic nici acum, ca antrenor, e o șansă imensă și pentru mine să câștig un trofeu în primul an ca principal”, a declarat antrenorul Srdjan Jovanovic.

Drumul spre Cupă nu va fi însă deloc ușor. Această ediție a Final Four-ului a adus față în față formațiile de pe locul trei, cinci, şase și şapte și pare una dintre cele mai echilibrate din ultimii ani ai baschetului masculin românesc. Din lotul actual, Daniel Tudosă e singurul jucător ce a cucerit Cupa în 2010, cu BCM Elba pregătită atunci de Dragan Petricevic. Fundașul revenit iarna aceasta pe Bega de la BC Mureș Târgu-Mureș crede ca va fi mult mai dificil ca în 2010. ”Final Four-ul din acest an este foarte echilbirat, sunt echipe puternice și toate au o rotație mare. În 2010 a fost cu totul altceva, atunci noi am pornit cu șansa a doua și am reușit să câștigăm Cupa României. În acest an, avantajul terenului propriu cred că va fi minim”, a declarat Daniel Tudosă. Primul meci al BC Timișoara începe sâmbătă, de la ora 19.30

Cheltuielile pentru Final Four, din sponsorizări

Încă de când BC Timișoara a pus la bătaie peste un miliard de lei vechi pentru licitația de găzduire a Final Four-ului, clubul a anunțat că va face demersuri să acopere toate costurile organizării din fonduri private. Conducerea clubului a reușit acest lucru prin atragerea câtorva sponsori, vânzarea pachetelor de bilete și a tricourilor cu inscripția clubului. ”După cum am anunțat, am reușit să acoperim costurile sumei de la licitație, plus cele de organizare, în totalitate din fonduri private. Au existat speculații după licitație că un club susținut din bani publici își poate permite să liciteze 110.000 de lei pentru a organiza un Final Four. Vom încerca să aducem sponsorii de la turneu alături de echipă și pentru următorul sezon, dar nu numai pe ei. Pentru anul viitor, dorim ca 200.000 de euro din bugetul clubului să provină din bani privați”, a declarat președintele clubului și viceprimarul orașului, Dan Diaconu.  La sală, încă se mai găsesc pachete de bilete, între orele 13.00 – 20.00. Fanii vor primi sâmbătă și duminică și revista Final Four-ului. De asemenea, la sediul clubului de la Casa Tineretului se vând tricouri cu inscripția clubului, dar doar pentru fanii care și-au anunțat intenția să cumpere înainte de comandă. Un tricou costă 50 de lei și poate fi cumpărat zilnic între 10.00 – 14.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.