Expoziţia care transformă Timpul într-o operă de artă

Expoziţia care transformă Timpul într-o operă de artă

0
DISTRIBUIȚI

 vernisaj_calina

„Timp, Număr, Semn 6” este tema pe care o propune artistul Vică Tilă-Adorian în expoziţia de artă contemporană care va fi vernisată în această seară, de la ora 18,00, la Galeria Calina.


Artistul şi-a propus să surprindă relaţia între cele trei elemente, de despiritualizare a acesteia, în care Timpul este subiect, Numărul o entitate aritmetică abstractă, iar Semnul, o entitate senzorială. Lucrările grafice surprind fragmente de timp – de la secundă la an – la care obişnuim să ne raportăm matematic, încercând să transpună vizual abstracţiunea veşniciei concretizată în mişcarea acelor de ceasornic sau în schimbările exterioare sau interioare ale fiinţei umane.

Timpul poate fi zeificat sau perceput ca o trecere banală şi anostă, aşa cum stau mărturie mărunte obiecte care au marcat timpul trăit de un anonim dar au împlinit un destin, sacralizându-l. O expoziţie care, aşa cum remarcă criticul de artă Cristian-Robert Velescu, „e o formă contemporană, emoţionantă şi totodată personală de neorealism, un neorealism al postmodernităţii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.