”Leopardele” de la CFR Timișoara continuă cursa în play-off cu meciul contra...

”Leopardele” de la CFR Timișoara continuă cursa în play-off cu meciul contra echipei din Brazi

0
DISTRIBUIȚI

fotbal fete04_resize

Echipa de fotbal feminin CFR Timișoara începe mâine returul etapelor din play-off.


”Leopardele” vor avea un meci mai accesibil cu FC Brazi pe teren propriu. Alb-vișiinile vin după două rezultate mai puțin bune, înfrângerea de la Cluj și egalul de sâmbătă cu Târgu-Mureș.

Fetele antrenate de Florin Bugar au smuls un 2-2 sâmbătă în meciul cu echipa din Târgu-Mureș. Cu infirmieria plină, timișorencele se mențin la egalitate de puncte cu formația din Mureș cu care sunt în luptă pentru locul 2. Deocamdată, fetele de la CFR sunt dezavantajate de golaveraj după ce au pierdut la Cluj cu 10-0. Meciul cu echipa din Brazi e un bun privilegiu de refacere a moralului pentru ceferiste. La Brazi, Timișoara a câștigat cu 2-1. Pentru acest meci, Florin Bugar nu va putea conta cel mai probabil pe Ionela Voica, Diana Buză sau Andreea Cojocaru. Meciul se va juca de la ora 11.00, la Stadionul CFR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.