Opera rock „Meşterul Manole”, pusă în scenă de legendarul basist Josef Kappl,...

Opera rock „Meşterul Manole”, pusă în scenă de legendarul basist Josef Kappl, la 40 de ani de la proiectul original al Phoenix-ului

3
DISTRIBUIȚI

IMG_7609

Un nou proiect care se înscrie în demersurile pentru a sprijini candidatura oraşului nostru la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 este opera – rock Meşterul Manole, primele informaţii oficiale despre acest eveniment fiind făcute publice astăzi. „Este un vârf de lance al campaniei pentru candidatura oraşului nostru. Opera se bazează pe un libret scris de Victor Cârcu în anii 70, dar care la vremea respectivă n-a mai fost aprobat, datorită textului ei. Am redescoperit în 2008 textul modificat, a apărut o cărţulie, am cumpărat ultimele două exemplare şi i-am cerut permisiunea lui Victor Cârcu de a folosi textul modificat“, spune Josef Kappl, legendarul basist care a făcut parte din trupa Phoenix. Conform declaraţiilor celor implicaţi în acest proiect, Meşterul Manole va fi o operă rock care va include o producţie amplă, ce va cuprinde peste 60 de muzicieni.

„Are o tentă folclorică predominantă, durează 90 de minute şi va avea premiera la Timişoara în septembrie – octombrie, urmând ca alte reprezentaţii să se desfăşoare la Mănăstirea Curtea de Argeş şi la Bucureşti.


Finanţările pentru acest proiect ambiţios vin din partea Ministerului Culturii, al Ministerului Turismului şi din surse private, iar Filarmonica are o deosebită onoare de a participa la acest proiect. Ţin să precizez că acest proiect nu are nicio legătură cu trupa Phoenix, este un proiect al lui Kappl în care va participa şi Mircea Baniciu şi alţi muzicieni“, a ţinut să precizeze directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni.

Un proiect visat de Phoenix

Meşterul Manole a fost un proiect de operă-rock al formaţiei Phoenix, cristalizat în anul 1973, însă needitat niciodată pe disc din cauza cenzurii. Versurile operei au fost compuse de către Victor Cârcu, lui aparţinându-i şi indicaţiile scenice. De altfel, trupa Phoenix a scos un E.P. cu titlul Meşterul Manole care a conţinut trei piese compuse pentru ceea ce se vroia la vremea respectivă a fi prima operă rock românească, cu scenariu, costume, coruri şi actori, care nu s-a mai concretizat din cauza cenzurii autorităţilor comuniste. Ideea acestui proiect a reapărut pe tapet la sfârşitul anului 2008 când în cadrul unui concert „Baniciu şi prietenii“, de la Sala Palatului din Bucureşti, Ioji Kappl şi Mircea Baniciu au lansat o piesă nouă, intitulată „Pe Argeş în jos“ (compoziţie Josef (Ioji) Kappl, pe un text folcloric cules şi prelucrat de Vasile Alecsandri), piesă titulară a marelui proiect-operă rock „Meşterul Manole“.

 

3 COMENTARII

  1. Zoli, de ce spui Ioji şi nu Jozsi, cum este corect? Şi voi ungurii vă căcaţi pe ea de limbă moartă? Nici voi nu mai sunteţi în stare să respectaţi ceva important? Cine nu ştie să citească, moare prost, dar asta e problema lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.