Povestea tânărului care a creat AIESEC Timişoara și conduce o „prăvălie” de...

Povestea tânărului care a creat AIESEC Timişoara și conduce o „prăvălie” de succes

1
DISTRIBUIȚI

ogirsin

Răzvan Ogîrcin are, de aproape 20 de ani, o „prăvălie” în care doisprezece angajaţi din Timişoara muncesc zilnic ca să ofere servicii de consultanţă, de recrutare şi training pentru companii multinaţionale. Timişoreanul a reuşit să îşi deschidă propria afacere pe vremea când era student la Facultatea de Economie, în anul IV. Bărbatul a participat, ieri, la conferinţa „Cariere de succes” pentru a le împărtăşi povestea lui de succes politehniştilor care au participat la JobShop, la Centrul Regional de Afaceri. Răzvan Ogîrcin spune că cel mai mare coşmar al său ar fi să lucreze în altă companie, decât cea pe care o conduce, dar dacă la un moment dat nu o să câştige suficienţi bani ca să îşi întreţină familia, se va reprofila.

Timişoreanul se laudă cu patru lucruri: „doi copii, o nevastă, o jumătate de câine, pentru că este prea mic ca să îi spun câine, şi o prăvălie pe care am deschis-o în urmă cu 20 de ani”. Ideea de a-şi deschide o firmă a pornit pe vremea când Răzvan era student şi asculta poveştile unor oameni de succes, aşa cum este şi cea a lui Bill Gates. „Îmi aduc aminte că Bill Gates spunea că sunt trei lucruri esenţiale de care trebuie să ţii cont ca să ajungi miliardar: te apuci de business când eşti foarte tânăr, nu termini şcoala şi pui multă pasiune în ceea ce faci. În final, am realizat că mama e de vină pentru că nu am ajuns miliardar. M-a convins să termin facultatea”, glumeşte trainer-ul timişorean.

Nu a ajuns miliardar, însă tot este eroul unei povești de succes.


În anul doi de studiu la facultatea de Științe Economice, la FEEA, Răzvan Ogîrcin întâlneşte nişte austrieci în universitate care îi propun să organizeze şi la Timişoara AIESEC, care în prezent este cea mai mare organizaţie din lume condusă de studenţi. Câţiva ani mai târziu de la înfiinţare, AIESEC Timişoara, în parteneriat cu JobShop, organizează cel mai mare târg cu locuri de muncă pentru studenţi din istoria România, la care au participat nu mai puţin de 70 de firme. „Perioada în care am fost preşedintele AIESEC Timişoara a fost o oportunitate pentru mine de a afla lucruri interesante, am ieşit în lume, am văzut că învăţământul poate fi şi altfel şi am intrat în contact cu mediul de afaceri”, le povesteşte Răzvan Ogîrcin studenţilor.

Tot în această perioadă, timișoreanul a învăţat, mai mult fără să vrea, şi o mulţime de lucruri despre antreprenoriat. Şansa de a-şi deschide propria afacere a venit doi ani mai târziu, în anul IV de facultate, când reprezentanta unei companii din Bucureşti i-a propus să deschidă un birou şi la Timişoara specializat în servicii de recrutare. „Firma se numeşte AIMS, cei de la Bucureşti m-au sprijinit cu bani, dar am avut independenţă totală şi aşa am ajuns antreprenor. În prezent, compania are doisprezece angajaţi şi avem ca scop să armonizăm relaţiile oamenilor cu organizaţiile. Lucrez într-o prăvălie în care îmi place foarte mult ceea ce fac”, mai spune Răzvan Ogîrcin. Antreprenorul se laudă cu faptul că în cei 20 de ani de la deschiderea firmei, nu a întârziat nici măcar două zile cu plata salariilor, dar spune că nu ar schimba nimic în viața sa profesională, deşi sunt zile în care are multe dureri de cap. Timişoreanul le recomandă tinerilor să facă exact ceea ce le place ca să aibă succes, iar dacă ar putea să schimbe ceva în activitatea firmei, ar fi eliminarea unor clienţi, dar nu poate să facă această selecţie pentru că e criză. În prezent, birourile AIMS din Bucureşti şi Timişoara au contribuit la recrutarea şi dezvoltarea profesională a peste 6.000 de angajaţi.

1 COMENTARIU

  1. Stimata doamna Adriana Mit,
    Interesant articolul dvs cu privire la dl. Razvan Ogarcin. Pe Razvan il cunosc de ani buni. De pe vremea studentiei. Este un om de exceptie, un prieten bun, un antreptenor de succes. Insa povestea cu infiintarea AIESEC la Timisoara nu ii apartine dl. Ogarcin chiar deloc. Cea care a infiintat AIESEC la Timisoara este dna. Patricia Ceuca. Dansa a fost mai bine de doi an presedintele AIESEC Timisoara. Apoi a fost presedinte dl. Claudiu Popovici, iar dupa aceea a fost dl. Ogarcin presedinte AIESEC Timisoara. Stimata dna. Mit, va rog sa va informati foarte bine inainte de a scrie un articol. E pacat sa dati informatii eronate. Atunci cand s-a infiintat AIESEC Timisoara eu am fost printre membrii fondatori ai asociatiei. Daca veti cauta in arhiva asociatiei, veti vedea ca am dreptate. AIESEC Timisoara s-a infiintat in anul 1992.
    Cu stima,
    Andreea Koolhoven-Negulici

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.