Povești impresionate, surprinse în trei minute cinematografice

Povești impresionate, surprinse în trei minute cinematografice

0
DISTRIBUIȚI

large_image_9571

Festivalul Internaţional al Filmelor de Foarte Scurt Metraj „Très Courts”, unic în lume, ajunge astăzi şi la Timişoara. De la ora 16.00, în sala Aula Magna a Universităţii de Vest, vor putea fi vizionate filme din trei selecţii: naţională „Around the Très Courts”, internaţională şi selecţia Paroles de femmes. Descoperitor de talente şi apărător al diversităţii culturale, acest festival coordonat de Institutul Francez din România pentru Ungaria, Slovacia, România şi Moldova şi aflat la cea de-a şaptea ediţie în România, permite regizorilor din întreaga lume să îşi pună în valoare creaţiile de ficţiuni, animaţii, documentare sau oricare alte genuri, pentru a exprima cele mai deştepte, haioase sau şocante idei.

Filmele de foarte scurt metraj au darul omniprezenţei, căci fac cunoscute în tote colţurile lumii filme de maxim trei minute, realizate de creatori confirmaţi sau de începători, iar în intervalul 25 aprilie – 5 mai ele vor fi prezentate în 100 de oraşe din 25 de ţări partenere ale festivalului.


În România, filmele vor fi prezentate în 20 de oraşe şi propun locuitorilor acestora să împărtăşească un moment de solidaritate mondială în domeniul filmului. Implicarea României în festival este reflectată de selecţia internaţională şi selecţia Paroles de femmes, care, în acest an, au câte un film românesc în competiţie, şi anume două scurtmetraje, „Ea nu se ridică” de Vlad Bidiviu şi „Imaginary Border” de Cătălina Pintea şi Corina Drăgan, care au fost prezente anul trecut în selecţia românească şi au câştigat premiul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi premiul publicului din România.

Publicul timişorean va avea ocazia să voteze filmele preferate din selecţia naţională şi internaţională. Prima este rezultatul unei competiţii locale de filme foarte scurte româneşti, iar în acest an, din cele o sută de filme primite din întreaga ţară, juriul a selectat 22 dintre ele pentru a fi prezentate în oraşele din România şi la Chişinău. Selecţia internaţională cuprinde 45 de filme dintre cele peste 2000 vizionate din 15 ţări de pe întregul mapamond, iar câştigătorul premiului internaţional va fi decis de spectatorii din întreaga lume. Cu susţinerea Ministerului pentru Drepturile Femeii a fost organizată şi selecţia Paroles de femmes, o competiţie de filme despre condiţia femeii în lume şi pentru prima dată premiul pentru această secţiune va fi decis de un colectiv de femei şi va fi decernat în 4 mai la Paris. Filmele prezentate în cadrul festivalului sunt subtitrate în limba română, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.