Regate construite pe masă, la Campionatul Naţional de Carcassone

Regate construite pe masă, la Campionatul Naţional de Carcassone

0
DISTRIBUIȚI

Carcassonne_Miples

Etapa locală campionatului naţional de Carcassone îi aşteaptă pe toţi pasionaţii de boardgames în 14 aprilie la cafeneaua Papillon, iar câştigătorii pot ajunge în Essen, Germania, la etapa mondială. Numit după un cunoscut oraş din sudul Franţei, Carcassone a devenit unul dintre cele mai populare jocului ale momentului timpurilor noastre.

Carcassone este un joc de dezvoltare teritorială care dezvăluie un fascinant peisaj medieval.


Jucătorii trebuie să fie buni strategi şi să dea dovadă de inventivitate şi perspicacitate. Cu ajutorul cartonaşelor de joc pe care fiecare jucător le extrage, ia naştere o întreagă reţea de oraşe, mănăstiri, drumuri şi câmpuri. Având la dispoziţie câte şapte supuşi, jucătorii trebuie să-i plaseze pentru a strânge cât mai multe puncte. Trebuie să ţină cont că există cavaleri, tâlhari, călugări şi ţărani, iar fiecare adună puncte în funcţie de zona în care au fost aşezaţi. În cadrul campionatului se va folosi numai jocul de bază fără nicio extensie (spre exemplu „Cercuri în lan”), iar partidele se vor juca în doi ca la şah. Regulamentul oficial al jocului va fi cel din jocul original Carcassonne, ediţia în limba română.

Etapa locală de la Timişoara are până acum doar 12 participanţi înscrişi, cu vârsta cuprinsă între 23 şi 39 de ani, iar asta înseamnă că doar patru vor ajunge la etapa naţională din Braşov din 05 octombrie 2013, în ceainăria Ceai et Caetera. Câştigătorul de la Braşov va reprezenta România la Campionatul Mondial de Carcassonne 2013 din Essen, Germania.

Înscrierile continuă la office@fundatiarubin.ro şi trebuie să conţină un text care să cuprindă numele, prenumele, vârsta şi numărul de telefon. Campionatul se adresează atât jucătorilor înrăiţi, cât şi celor care au jucat doar două partide şi este un eveniment organizat de cutia.ro în parteneriat cu Fundaţia Rubin. Regulamentul Campionatului Naţional de Carcassonne poate fi găsite pe fundatiarubin.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.