Seară cu Mircea Vintilă şi Călin Bârcean pentru amatorii de folk

Seară cu Mircea Vintilă şi Călin Bârcean pentru amatorii de folk

0
DISTRIBUIȚI

vintila 029

Binecunoscutul muzician de folk Mircea Vintilă, care luna trecută a împlinit 64 de ani, va susţine un recital extraordinar joi 18 aprilie la Timişoara, evenimentul care va avea loc în Life!Pub urmând să beneficieze şi de prezenţa lui Călin Bârcean.

Mircea Vintilă s-a născut pe 23 martie 1949 şi este un bucureştean get-beget, nu puţine dintre cântecele sale evocând sau menţionând în treacăt locuri din Bucureşti: Hanul lui Manuc, Strada Popa Nan, Calea Moşilor şi Bucur Obor (în Miruna) şi multe altele.


A debutat în 1968, la Casa de Cultură a Studenţilor, cântând piesele „Lordul John”, „La fereastra spre livadă” şi „Osebite anecdote”, în cadrul cenaclului Atlantida, condus de Radu Anton Roman. În martie 1974 câştigă marele premiu al festivalului „Primăvara baladelor”, într-un concurs în care au mai apărut Pro Musica sau Marcela Saftiuc. După acest festival, George Stanca, la cererea lui Adrian Păunescu, îl duce la o preselecţie a Cenaclului Flacăra, căruia i se alătură. De altfel, va colabora foarte bine cu Adrian Păunescu, muzica sa inspirându-l pe poet, care compunea versuri pe nerăsuflate pentru liniile melodice “oferite” de Mircea Vintilă. În acelaşi an apare primul său disc single, ce includea două piese pe care Mircea Vintilă le cântă şi astăzi: „Pământul deocamdată” şi „Mielul”. Primul LP, intitulat „Crezul meu”, apare în 1976, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea. Timp de mai mulţi ani, Mircea Vintilă a făcut parte din Pasărea Colibri, dar a editat şi câteva materiale solo printre care „Madama de Pică” şi „Operă şi operete”. Biletele pentru concertul de la Timişoara costă 20 de lei, iar ora de începere a recitalului este 21.oo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.