StudentFest: muzică, graffitti, party de inspiraţie japoneză şi chimie artistică

StudentFest: muzică, graffitti, party de inspiraţie japoneză şi chimie artistică

0
DISTRIBUIȚI

STUDENT_FEST_2_by_saddo_jdero

Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara a reuşit să coordoneze şi în acest an festivalul StudentFest, care anul acesta sărbătoreşte douăzeci şi doi de ani de la prima ediţie. De ieri şi până în 20 aprilie, timişorenii pot participa la cele 14 secţiuni care anul acesta au ca temă Paradoxul, iar arta va fi folosită în orice formă s-ar afla aceasta ca mijloc de evadare.

StudentFest „Paradox”  păstrează conceptul  adoptat în 2012, care se bazează pe şapte zile de workshopuri şi alte activităţi creative, urmate de trei zile de expoziţii, happeninguri, conferinţe, piese de teatru şi concerte. Toate activităţile culturale care au loc în cadrul Studentfest sunt gratuite.

De la an la an, StudentFest îşi schimbă identitatea şi câştigă câte o secţiune. Astfel, pentru ediţia din 2013 OSUT-iştii au pregătit Experimentarium, o nouă secţiune care va defini foarte bine tema Paradoxului, deoarece se află la graniţa dintre artă şi ştiinţă. Se doreşte promovarea  unui alt fel de artă. Una care are la bază experimente ce vizeaza atât psihicul uman, cât şi experimente ştiinţifice de biologie, chimie şi fizică. Rezultatul, spun organizatorii, va fi descoperirea părţii artistice în fizică.

În cadrul secţiunii de Arte Plastice, tradiţională în cadrul StudentFest, va avea loc o serie de workshopuri, unul dintre cele mai importante fiind „Paradoxuri ale artei contemporane. Conceptualism, found-object si artă participativă (instalaţie)”. Acest atelier are ca scop introducerea participanţilor în discursul artei contemporane, familiarizarea lor cu anumite teme şi concepte ale practicilor artistice actuale şi dezvoltarea abilităţii de gândire spaţială. Invitatul de onoare al secţiunii de Literatură de anul acesta este Răzvan Ţupa, care va susţine un atelier de „Creaţie poetică”, format din cinci întâlniri la librăria Cartea de Nisip. Acesta se va încheia cu o prezentare publică a textelor scrise în acele zile. În 2013, secţiunea de Literatură a StudentFest este un manifest îndreptat împotriva manipulării din toate părţile, la care publicul larg este supus, şi se vrea a fi o luptă împotriva demagogiei şi aşa-ziselor adevăruri care se dau de-a gata, adesea chiar contradictorii.

Fotografii cunoscuţi vor participa ca şi traineri în cadrul workshopurilor de la secţiunea de Fotografie, iar printre acestea se numără atelierul Landscape & Travel Photography: Chasing light. “Prin acest atelier se pune accent pe fotografierea peisajelor şi surprinderea celor mai frumoase momente din timpul călătoriilor şi se doreşte transpunerea în imagini a peisajului”, declară organizatorii.

De ateliere creative se vor bucura şi participanţii de la secţiunea de Publicitate, unde vor afla mai multe despre “Rebranding” cu Oana Barbu. Va urma un workshop despre “Plasarea de produse în filme şi seriale”, susţinut de Oana Barbu şi Vlad Fişcuţeanu şi unul de “Copywrighting”, la care va vorbi Octavian Moţ despre unul dintre subiectele sensibile în industria de publicitate din România, şi anume modul în care o persoană care deţine o creaţie originală trebuie să acţioneze pentru a-şi putea vinde creaţia.

Secţiunea de Teatru din cadrul StudentFest propune participanţilor şi spectatorilor o portiţă de scăpare din pasivitatea mentală şi spirituală.


Ateliere de teatru, spectacole, discuţii – acesta este „meniul” oferit participanţilor. Unul dintre workshopuri, „Fii cine vrei să fii”, învaţă cum să construieşti un personaj şi va fi susţinut de  cunoscuta actriţă de teatru şi film, Mădălina GhiţescuPublicul va mai putea viziona spectacolele “Verde” şi “E pur si muove” ale teatrului Thespis, „Scene din viaţa lui Milo Temesvar”, de Sebastian Grama şi susţinut de Asociaţia Culturală Hestugma şi „Jumătăţi de măsură” al teatrului clujean IMAGO.

Secţiunea de Arhitectură îi are ca inivitaţi pe arhitecţii Bogdan Demetrescu şi Toma Claudiu, care vor susţine o conferinţă în mansarda bastionului Theresia. Unul dintre workshopurile mai puţin obişnuite ale secţiunii de arhitectură este cel de sociologie numit “Probleme sociale, soluții arhitecturale”, unde traineri vor fi conf. dr. arh. Ioan Andreescu, de la Facultatea de Arhitectură din Timișoara, şi conf. dr. Bogdan Nadolu de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din Timișoara. Acest atelier doreşte să creeze un cadru propice dialogului între studenţii facultăţilor menţionate anterior şi evidenţiază importanţa colaborării interdisciplinare.

Participanţii secţiunii de Dans vor lua parte la diverse ateliere unde vor fi abordate stiluri de dans, cum ar fi disco, balet, menuet sau street dance.  La finalul festivalului va fi prezentat un spectacol în Piaţa Unirii, care va avea la bază coregrafiile învăţate de participanţi. Secţiunea de Film din 2013 a StudentFest se desfăşoară pe o perioadă de trei zile şi propune o călătorie în lumea cinematografiei. Cinefili vor viziona proiecţii ale filmelor româneşti şi străine, alături de “o porţie” de scurtmetraje înscrise la concurs, iar cele mai bune vor fi premiate.

Secţiunile de Street Art şi Design Vestimentar sunt relativ noi în cadrul festivalului de artă studenţească. Prima urmăreşte revitalizarea spaţiului de la Cazarma U, una dintre clădirile cu valoare istorică  din Piaţa Unirii, neglijată de autorităţile timişorene. Cealaltă locaţie disponibilă artei stradale este Strada Popa Şapcă. Workshop-ul de „Live Painting Graffiti & Street Art” se va desfăşura timp de şase zile, participanţii vor lucra cot la cot cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din zona de graffitti şi stencil-art: IRLO, Sinboy, timişoreni de la grupul Folkolor şi 380K (Karma şi Antik), împreună cu Graffoormers (Etal 180 şi Kesh 121) din Oradea. La secţiunea de Design Vestimentar, un eveniment în premieră pentru Timişoara este petrecerea „cosplay”, unde fiecare participant poate veni costumat în personajul preferat din manga, anime, jocuri video sau benzi desenate. Cosplay este originar din Japonia şi este considerat o formă de artă performance escapistă. Organizatorii au mai propus un atelier handmade coordonat de Melania Popa şi o prezentare de modă „Spartani şi amazoane”.

Secţiunile cele mai populare sunt cele de Party/Muzică electronică şi Concerte, unde timişorenii vor avea de ales între două genuri muzicale, la Party vor putea asculta d’n’b si dubstep şi va avea loc în Setup Venue din 18-20 aprilie, iar la secţiunea Concerte se va putea asculta rock. Coordonatorii au încercat să promoveze doar trupe care sunt capabile să susţină recitaluri live. Concertele vor avea loc în clubul Daos în 12, 19-20 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.