În Evul Mediu, cetatea Timişoarei era cunoscută în Europa, aşa cum o demonstrează şi numeroase hărţi întocmite de cartografii medievali, acest lucru datorându-se, pe de o parte, unor faimoşi conducători pe care i-a avut dar şi pentru că mulţi locuitori ai ei au studiat şi au predat la mari universităţi din centrul şi vestul Europei ori au fost cărturari vestiţi în epocă.
Timişoreni în universităţi europene
Timp de un secol şi jumătate, mai exact între anii 1393 şi 1533, în jur de 170 de bănăţeni au studiat la vechi şi celebre universităţi europene, aşa cum reiese din matricolele păstrate în arhive iar dintre aceştia, nu mai puţin de 55 erau din cetatea Timişoarei. Cei mai mulţi s-au îndreptat spre Viena, aflată mai aproape de Timişoara, sau la Cracovia, care, deşi se afla cam la aceeaşi distanţă, era mai greu accesibilă, drumul cre trebuia străbătut pentru a ajunge la ea fiind destul de anevoios. Au fost însă şi tineri care au plecat din cetatea Timişoarei pentru a studia la Praga, ba chiar la Paris ori la Bologna sau Padova. Ei au devenit magiştri, licenţiaţi sau doctori iar în secolul al XV-lea foşti studenţi din cetatea bănăţeană au predat, la rândul lor, la universităţile în care au studiat.
Sunt cunoscuţi timişoreni care şi-au făcut studiile la Viena încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea: la 1397 este menţionat Stephanus de Temeswar iar la începutul secolului următor Ioan de Temeswar. În aceeaşi perioadă se vorbeşte despre magister Nikolaus de Temeswar, care studia la facultatea de drept din Viena, ori despre Stephanus, Lucas şi Antonius, toţi din Timişoara, care erau înscrişi la facultatea de teologie. Cu cât primejdia turcească se apropia, numărul celor care plecau la studii era mai mic; în prima jumătate a secolului al XVI-lea, este menţionat un singur student timişorean, la Wittemberg. Puţini dintre cei plecaţi au reuşit să-şi şi încheie studiile şi au primit diverse titluri academice: „baccalaureus artius”, „magister artium”, „doctor artium”, căci destul de mulţi n-au avut posibilitatea de a-şi plăti cursurile. Alţi însă, au frecventat mai multe universităţi şi au avut cariere universitare remarcabile. Ladislau, fiul comitelui de Timiş Ioan Socol, a fost student mai mulţi ani la Viena iar apoi la Ferrara, în Italia, devenind doctor în arte, iar Demetrius de Temeswar a învăţat ani îndelungaţi la Viena, Cracovia şi Wittemberg. Ioan, un timişorean care a studiat la Viena la începutul secolului al XV-lea, şi-a continuat acolo o carieră universitară devenind profesor examinator, Nicolae a ajuns magistru, bacalaureat, iar apoi şi-a susţinut licenţa şi doctoratul în drept iar Ioan, fiul lui Iacob, a primit titlul de magistru în arte. Egidius şi-a făcut studiile la Cracovia devenind consilier al asociaţiei studenţeşti cracoviene. Profesori timişoreni precum Nikolaus, Joanes sau Pelbart au predat, la rândul lor, la universitatea din Viena. La sfârşitul secolului al XV-lea doi clerici din Cenad, Blasiu şi Ioan, erau studenţi la Padova iar la începutul secolului următor există date despre alţi tineri care au studiat la universităţile din Bologna, Padova sau Cracovia.
Cei mai mulţi s-au întors acasă. La Cenad funcţiona în 1544 o şcoală protestantă condusă de un fost student la Wittemberg, care s-a mutat apoi la Timişoara. În aceeaşi perioadă, Gaspar Biai, fost student la aceeaşi universitate, era învăţător şi preot la Timişoara, unde a scris un cântec despre regele David şi Betsabel.
Pelbart de Timişoara – autor de incunabule
Cel mai cunoscut cărturar timişorean al vremii rămâne însă Pelbart de Temeswar, singurul autor de incunabule născut pe teritoriul României, tipărite la 1498 şi retipărite în mai multe ediţii în secolul următor. Un exemplar valoros ca vechime, apărut la Augsburg în 1502, se află în fondul de patrimoniu al Bibliotecii Judeţene Timiş. Este o carte de predici de pe parcursul unui an, începând cu cele din perioada de post dinaintea Crăciunului. Titlul, „Pomerium quadragesimale fratris Pelbarti ordinis Sancti Francisci”, s-ar putea traduce „Popas în Postul Paştelui”. Născut la Timişoara în cel de-al patrulea deceniu al secolului al XV-lea, Pelbart de Temeswar, aşa cum scrie în matricola universităţii, şi-a făcut studiile la Cracovia între 1458-1463, absolvindu-le în mod strălucit. Deşi era o celebritate a vremii, nu se cunosc prea multe date despre viaţa sa, unele episoade fiind relatate doar în cărţile sale. După spusele sale, a intrat în ordinul franciscan la vârsta de 30 de ani şi timp de mai mulţi ani a suferit de o boală grea. Câţiva ani mai târziu se afla la Pesta, apoi la Ozora, Esztergom şi Buda, unde a şi murit, în 1504. A fost cunoscut ca preot şi misionar franciscan, autor al unor virulente predici scrise în limba latină, din care peste 400 au fost tipărite la Hagenau, în Germania, începând cu anul 1498. Toate cărţile sale au fost publicate în mai multe ediţii până la jumătatea secolului al XVI-lea, căci erau scrise într-o manieră accesibilă oamenilor simpli şi presărate cu multe pilde populare pe fondul unei tematici biblice. A fost un preot cu o convingere curajoasă, care propaga liber virtutea şi spiritul ascet al Evului Mediu chiar şi în faţa renascentismului de la curtea lui Matia Corvin, bucurându-se de o mare faimă. Se presupune că scrierile sale au fost editate în peste 50.000 de exemplare, o cifră enormă pe vremea când tiparul se afla abia la începuturile lui, consacrându-l drept un cărturar de seamă al epocii lui.
Timişoara pe hărţi medievale
Cetatea Timişoarei este menţionată pe documentele cartografice încă din secolul al XIV-lea, prima fiind harta lui Angelino Dulcerto din 1339, unde apare sub numele de Tymesar şi este reprezentată ca o cetate, cea mai mare din nordul Dunării şi estul Europei. În 1375 ea este numită Timisar pe o hartă catalană, fiind localizată la nordul Dunării şi la sudul unui lanţ muntos. Într-o hartă de navigaţie din 1413 cetatea apare cu numele Cemisuor şi este singurul oraş de pe teritoriul de azi al României reprezentat pe hartă, cu excepţia porturilor de la Marea Neagră, iar într-una mai târzie este numită Temisara şi este corect localizată, fapt care atestă importanţa economică a cetăţii, chiar dacă nu se număra printre oraşele-porturi. Prezenţa Timişoarei pe hărţile medievale s-a datorat şi importanţei strategice pe care o avea la nordul Dunării, în sistemul de fortificaţii din zona bănăţeană. Ea apare pe hărţi din cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea şi din secolul al XVI-lea, când a avut un rol militar major în conflictul dintre otomani şi creştinătate. Dacă toate denumirile anterioare sub care apare consemnat oraşul indică o pronunţie apropiată de cea a populaţiei româneşti din Banat, pentru prima dată în 1548 cetatea apare sub numele de Temeswar, pe harta lui Iacopo Gastaldo, fiind, totodată, foarte corect localizată. O hartă şi mai amănunţită pe care e trecută şi cetatea Timişoarei este cea a lui Wolfgang Lazius din 1570 sau cea întocmită de Ioannes Sambuccus în 1579, când Timişoara se afla deja sub stăpânire otomană dar nu-şi pierduse importanţa strategică.
