Un ajutor mare pentru „Little People”: muzicienii care alină suferinţa copiilor bolnavi...

Un ajutor mare pentru „Little People”: muzicienii care alină suferinţa copiilor bolnavi de cancer

0
DISTRIBUIȚI

mirelaiacob2

Mai mulţi muzicieni timişoreni se vor reuni într-un recital extraordinar cu scop caritabil, pentru a ajuta Asociaţia ” Little People”, care se ocupă de copiii bolnavi de cancer din Timişoara. Evenimentul “ROUTE 44” iniţiat de solista de blues/jazz Mirela Iacob va avea loc duminică, 14 aprilie, ora 19.00, în sala de concerte a Colegiului Naţional “Ion Vidu” şi va aduce câteva din cele mai importante nume ale scenei muzicale timişorene.


Pe scenă vor urca Mirela Iacob, Szabo Zsolt, Teo Milea, Victor Miclăuş, Sorina Savii, Vali Potra, Ion Dorobanţu, Teo Pop, Lucian Nagy, Petru Ionuţescu şi Joe Gaspar.

“Muzica e un limbaj universal. Prin mesaj, emoție și vibrație pozitivă, muzica poate ajuta, poate bucura. Poate vindeca. De aici a pornit proiectul meu, de a organiza un concert caritabil pentru copii, în care să invit muzicieni  timișoreni  de marcă, din muzica clasică, jazz, blues și rock. Când i-am cunoscut pe oamenii minunați din  Asociația «Little People» am avut convingerea că erau cei pe care îi căutam.  Și că prin muzica noastră îi putem ajuta pe copiii bolnavi de cancer”, explică Mirela Iacob. Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației nonguvernamentale DOREMI PENTRU COPII.  Biletele la concertul “ROUTE 44” pot fi achiziționate la Librăriile Cărturești de pe str. Mercy și din Iulius Mall Timișoara, iar înainte de concert vor fi puse în vânzare la Sala ”Vidu”. Prețul biletului este de 25 lei.

Se pot încheia contracte de sponsorizare, iar donațiile vor fi făcute în contul Asociației Doremi pentru copiii IBAN RO61 INGB 0000 9999 0229 7840 (cu specificarea CONCERT). Banii strânși vor ajunge la Asociația Little People pentru Programul zilnic de suport psiho-social oferit copiilor afectați de această boală cruntă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.