PCR n-a murit. S-a văzut la conferinţa judeţeană a PSD Timiş unde s-a reales Titu Bojin preşedinte. Un cult al personalităţii care a bătut şi ce era pe vremea lui Adrian Năstase – filme cu munca alesului, osanale greţoase aduse de o armată de invitaţi, o singură alegere – cea a sa – pentru a fi singurul despre care se vorbeşte. Şi pentru că nici cerul nu este o limită pentru obsesia de a-şi dovedi şi de a arăta că este mai tare ca un prim secretar, l-a adus şi pe Dumnezeu la partid.
Discursul „domnului Paisie”, îmbrăcat în ţinuta regulamentară de slujitor al Domnului, de la tribuna cu trei trandafiri a fost semnul suprem al aroganţei că el, preşedintele, şeful, stăpânul, poate şi i se cuvine orice. După metoda patentată a baronilor locali, s-a înconjurat de slugoi încovoiaţi şi pregătiţi oricând să-i satisfacă poftele. Ca orice stăpân generos, a ştiut să-i ridice în slăvi pe cei mai obedienţi, nu pe cei mai buni, pentru că singura unitate de măsură valabilă este intensitatea pupincurismului. A tresărit fericit când colegul său de alianţă, DictatoRobu, a pronunţat cuvântul unanimitate. Tovarăşul Bojin crede că i se cuvine totul, aşa că acum se visează lider naţional şi vrea să ajungă vicepreşedinte al PSD. Dacă se poate, tot în unanimitate. Uitând un singur lucru, că ăla care era ales în unanimitate pe la congrese a fost ciuruit. Tot în unanimitate.
Asta este Dragos !