Centrul de transplant renal se redeschide la Timișoara

Centrul de transplant renal se redeschide la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

operatie-5

Cele peste 500 de persoane din vestul ţării care sunt condamnate la dializă vor avea o şansă să ducă o viaţă normală pentru că în cel mult o lună se vor relua transplanturile de rinichi, la Timişoara. Astfel, oraşul de pe Bega nu va mai fi doar furnizor de rinichi pentru centrele de transplant din Cluj şi Bucureşti, mai ales că Spitalul Judeţean este instituţia cu cei mai mulţi rinichi donaţi.


Centrul de Transplant Renal va fi redeschis cu ajutorul doctorului Viorel Bucuraş, de la Clinica Urologică din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, care s-a reîntors în oraşul nostru, după ce timp de doi ani a locuit în Bucureşti. Cu renume deja în țară în această specialitate, doctorul a realizat aproape 40 de operaţii de transplant renal de la donatori vii, dar şi de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.  „Pentru început, vom realiza astfel de intervenţii doar de la donatori vii, şi asta în cel mult o lună. Apoi, vom realiza operaţii şi de la cei aflaţi în moarte cerebrală, pentru că sunt mai complexe”, ne-a spus medicul.

La Timişoara s-au realizat operaţii de transplant renal în anii ‘80, însă centrul a fost închis pentru că au fost mai multe nemulţumiri pentru că rinichii erau prelevaţi de la persoane aflate în moarte cerebrală. Centrul de Transplat a fost redeschis în anul 1994 și, până în 2006, când s-a închis, au fost realizate aproximativ 50 de operații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.