Cum s-a ales candidatul unic președinte la PNL Timișoara UPDATE Câte voturi...

Cum s-a ales candidatul unic președinte la PNL Timișoara UPDATE Câte voturi a obținut Dan Diaconu

4
DISTRIBUIȚI
dan diaconu presedinte pnl timisoara
Dan Diaconu, de unul singur în cursa pentru șefia PNL Timișoara Foto Adrian Pîclișan

Paradă de costume, pupături şi schimburi de amabilităţi fără număr au fost elementele principale al conferinţei PNL Timişoara pentru alegerea unui nou preşedinte, care s-a ţinut astăzi la Filarmonica Banatul. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a întârziat conform tradiţiei, circa  jumătate de oră, dar a recuperat cu brio timpul pierdut. Odată instalat la microfon Robu le -a vorbit participanţilor din sală despre egalitatea de şanse din PNL. Sub sloganul  fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal, Robu a explicat de ce în cursa pentu preşedinte la PNL Timişoara nu s-a înscris decât un om. „Sunteţi într-o echipă care promovează ideea de competiţie, constatăm că nu avem competitori, asta nu e nimic rău sau nefiresc, se întâmplă uneori să nu existe mai mulţi oameni care să îşi dorească în acelaşi moment acelaşi lucru”.  Robu a liniştit auditoriul că „avem o competiţie pentru alegerea biroului organizaţiei”, unde a precizat că sunt nu mai puţin de 56 de candidaţi, asta deşi viitorul preşedinte al PNL Timişoara şi-a prezentat deja echipa pe  un pliant dovedind, după dictonul „verba volant, scripta  manent” că e vorba despre o competiţie cinstită.

Pe final, Robu a conchis că „o parte dintre candidaţi vor accede la poziţia pe care şi-o doresc, alţii nu, dar asta nu înseamnă că unii câştigă şi alţii peird, ci doar că unii câştigă şi punct”.  Lucrurile au fost şi mai bine lămurite de către şeful PSD Timiş, Titu Bojin, care a explicat că abia apucă să se termine alegerile, nu de alta, dar ca să nu mai vadă articole de presă care conţin răutăţi la adresa unicului competitor. Om cald, Bojin le-a urat participanţilor „să aveţi tăria şi să îi alegeţi pe cei mai buni.


Este de datoria noastră să iertăm atunci când mai sunt anumite ieşiri în decor ale unora altora cu privire la anumite probleme”.  Microfonul a  fost preluat de deputatul Sorin Grindeanu, care a recunoscut că se simte ca acasă şi că sala este plină de oameni pe care îi ştiam membri PSD de la acţiunile comune pe care le-a desfăşurat. Grindeanu a sublinat că este necesar că USL Timiş să sprijine proiectele edilului şef Nicolae Robu şi nu numai asta-  „cred că ar trebui să fim un exemplu la nivel central privind modul cum funcţionează USL în Timiş „-  a explicat deputatul despre destrămarea USL, subiect fierbinte al ultimelor zile.  Singura problemă a deputatului a fost faptul că „nu pot să stau pe aceeaşi scenă cu Titu Bojin, asta pentru că suntem la liberali”.

„Trebuie să alegeţi acea echipă care are forţa şi priceperea de a pregăti cu cea mai mare pricepere acele bătălii electorale „ (n.r. alegerile europarlamentare şi prezidenţiale) , a sfătuit europarlamentarul Cristian Buşoi. Apoi, fostul preşedinte al PNL Timişoara ,Petru Ehegratner, şi-a prezentat realizările şi apoi a predat mandatul către şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, care a devenit maestru de ceremonii. Odată ajuns la microfon unicul candidat, Dan Diaconu, a explicat că  „mi-am asumat preşedenţia  sau candidatura la preşedenţie ca o responsabilitate pentru că este o responsabilitate să conduci o organizaţie care a obţinut rezultatele din ultimul mandat”.  Fără a comenta despre rezultatele din mandatul lui Ehegertner,  Diaconu a lămurit că „victoria din 2012 a fost a membrilor PNL care au depus o muncă asiduă” şi a amintit că „în acest moment este important să capitalizăm acest succes în relaţia cu cetăţenii şi cu membrii de partid, dacă vrem să rămânem la putere.  Trei mari piloni ai mandatului meu sunt gestionarea relaţilor cu cetăţenii, a celor din cadrul partidului şi acţiune politică ghidată de valorile liberale. Numai aşa putem aborda anul 2014 cu încredere şi optimism pentru că este un an decisiv cu evenimente electorale grele şi decisive”, a lămurit candiatul unic. Mai departe  delegaţii au rămas în sală pentru a vota membrii  biroului municipal şi cei nouă vicepreşedinţi.

UPDATE În total, 434 de membri au votat ieri în cadrul alegerilor PNL. 391 de persoane și-au dat votul pentru Dan Diaconu, iat 43 au votat împotrivă. S-au ales și cei nouă vicepreședinți: Radu Dimeca, Ciprian Bogdan, Iulius Jugănaru, Ciprian Jichici, Vasile Rușeț, Grigore Grigoroiu, Vasile Vesa, Emil Șerpe și Adrian Faur.

 

4 COMENTARII

  1. Unul mai papagal ca altul, mai ales cei de la PSD, pacat de Diaconu, care este un om fin, in aceasta balacareala generala.
    Sa ne vedem peste cateva luni, cand se va rupe lantul de iubire PSD-PNL

  2. Baiatul asta, Serpe, a revenit in activitate? sa-i refaceti cabina de dus (sau macar furtunul) de la subsolul PNL, nu de alta dar ca sa fie suportabila atmosfera la sedinte

  3. Aceleasi nume vesnic…cica egalitate de sanse…asa se cheama mai nou?
    Domnilor din PNL am votat USL pt voi…dar data viitoare s-ar putea sa-i votam pe ceilalti …

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.