Deputatul de Timiş Sorin Grindeanu a mai făcut încă un pas pentru ca în ţara noastră să fie introduse, în cadrul programelor de sănătate, testele prin care pot fi depistate peste 50 de boli grave încă din primele zile de viaţă ale bebeluşilor. Astfel, ieri, pesedistul a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care le-a cerut sprijinul parlamentarilor de a-l susţine pentru ca această campanie să fie dusă la bun sfârşit. Sorin Grindeanu a încercat să le atragă atenţia politicienilor asupra faptului că România deţine un record trist pentru că se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă.
De asemenea, zilnic, în România se nasc copii care suferă de boli grave sau cu deficienţe de auz. „În cazul acestor copii, există o soluţie simplă şi cu costuri suportabile – testul NBS sau screeningul neonatal. Screeningul neonatal înseamnă în primul rând şansa copiilor noştri la o viaţă sănătoasă. În al doilea rând, screeningul neonatal mai înseamnă ceva: şansa copiilor români de a fi ca alţi copii europeni”, a afirmat, ieri, Sorin Grindeanu.
Deputatul PSD şi-a arătat dorinţa ca părinţii, medicii şi autorităţile din domeniu să înţeleagă importanţa acestor teste şi să ia măsurile necesare pentru introducerea lor în sistemul medical naţional, la nivelul fiecărei maternităţi din România. Pesedistul i-a invitat pe parlamentari „să susţinem împreună pariul copiilor români cu sănătatea. Să fim vocea nou născuţilor şi să fim ascultaţi”.
Sorin Grindeanu a lansat la Timişoara, în perioada 29 aprilie – 5 mai, un nou proiect în cadrul campaniei DA.Reuşim. În prima parte a acestei acțiuni s-au obţinut finanţarea construirii unui corp de clădire pentru Spital de Copii „Louis Ţurcanu”. Cel de-al doilea proiect se referă la screeningul neonatal, în cadrul căruia toţi copiii care s-au născut în decursul unei săptămâni, în maternităţile Bega şi Odobescu, au beneficiat de aceste teste gratuit.