Doi piloţi timişoreni la Raliul Tulcei, a treia etapă din Campionatul Naţional...

Doi piloţi timişoreni la Raliul Tulcei, a treia etapă din Campionatul Naţional de Raliuri

0
DISTRIBUIȚI

Stanoiev-Maier

Bogdan Cuzma şi Bogdan Stanoiev vor reprezenta Timişoara la Delta Rally, care se va desfăşura timp de două zile în împrejurimile Tulcei. Cei doi piloţi vor fi concurenţi direcţi în raliul ce contează pentru a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop.

Raliul Tulcei revine după 20 de ani în calendarul competiţional naţional al piloţilor. Competiţia se va desfăşura astăzi şi mâine, iar în total vor fi 109,8 km de probe speciale. Startul se ia astăzi la ora 12.00. Piloţii vor parcurge de două ori probele de la Teliţa şi Cocoşu, apoi va urma superspeciala de pe faleza din Tulcea.


Mâine, concurenţii vor avea două treceri pe la Babadag şi Eoliene şi încă o superspecială în municipiul Tulcea. La start sunt înscrise 46 de echipaje, iar Timişoara va fi reprezentată de două echipaje. Al 26-lea pe ordinea de start de vineri este echipajul format din Bogdan Cuzma şi copilotul Dănuţ Haţigan de la CB Rally Vest, care vor concura pe un Renault Clio. În etapa a doua a Campionatului Naţional ce s-a desfăşurat chiar la Timişoara, Cuzma şi Haţigan au obţinut locul trei.

Bogdan Stanoiev este deocamdată fără puncte în clasamentul general al CNDR, după un abandon în Raliul Timişului. La shakedown-ul de joi Stanoiev şi copilotul său Călin Maier au terminat pe locul 11. Astăzi, cei doi de la ACS Big Racing Team vor avea numărul 21 la start şi vor concura cu un Subaru Impreza. De data aceasta, echipajul îşi doreşte o clasare pe poium. „Mașina se prezintă bine, am avut un timp bun la shakedown. Așteptăm startul raliului cu încredere. Bătălia se anunță încinsă la clasa 11 și cred că o clasare pe podium ne este în putere să obținem. Mă simt mai bine cu mașina, mi-a plăcut cum mi-a răspuns în aceste zile. Obiectivul nostru este să mergem cât se poate de eficient. E o pauză destul de mare de când nu am mai fost în concurs și trebuie să fim atenți. Din ceea ce am văzut probele sunt alunecoase și foarte rapide. Se anunță ploaie pentru ziua de vineri și asta poate schimba complet condițiile de concurs. Sper ca de data aceasta să fim scutiți de ghinion și să nu mai fim nevoiți să abandonăm ca în etapa precedentă”, a declarat Bogdan Stanoiev după shakedown-ul de joi. În clasamentul Campionatului Naţional de Raliuri, după primele două etape din Braşov şi Timiş, lider este Francois Delecour, campionul de anul trecut. Superspecialele din acest weekend vor fi transmise de Digisport de la ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.