Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de...

Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Vest

0
DISTRIBUIȚI

DSC_0498

Dorin Dumitru Prunariu, primul şi singurul român care a zburat în spaţiu, a primit, astăzi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Ceremonia a avut loc la Aula Magna, în prezenţa a zeci de studenţi, la care au participat şi primarul Nicolae Robu, prefectul Eugen Dogariu şi preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.


Propunerea a fost făcută de către reprezentanţii Facultăţii de Fizică din cadrul UVT, iar Dumitru Prunariu a afirmat că „a fost o surpriză plăcută pentru mine să-mi propună acest titlu. Consider că nu puteam avem viitor, dacă nu ne cunoaştem bine trecutul ca să construim prezentul. Aşa că tot ce am realizat eu până acum şi tot ceea ce fac în continuare pentru România, pentru instituţiile cosmice româneşti şi internaţionale este important să fie recunoscut astfel încât tinerii să fie mobilizaţi şi să aibă dorinţa de a continua un lucru zic eu făcut bine până acum”. Singurul român care „a fost, a văzut şi a învins întorcându-se” din spaţiu este, potrivit rectorului Marilen Pirtea, „o personalitate de marcă a mediului ştiinţific şi a spaţiului public naţional şi internaţional”, iar prefectul Eugen Dogariu îl consideră pe Dumitru Prunariu „un român unic în spaţiul românesc şi european”.

Festivitatea în cadrul căreia a fost acordată această distincţie fostului cosmonaut a avut loc cu ocazia sărbătoririi Zilei Universităţii de Vest. Dumitru Prunariu este cel de-al 104-lea om care a a ajuns în spaţiu şi singurul din România. Prunariu a reuşit această performanţă la vârsta de 28 de ani, în anul 1981, la bordul navetei sovietice Soyouz 40, având ca scop realizarea mai multor experimente ştiinţifice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.