Gigi Becali nu mai este deputat. Camera Deputaţilor a luat act de...

Gigi Becali nu mai este deputat. Camera Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului

0
DISTRIBUIȚI

BecaliCatuse

Camera Deputaţilor a luat act, astăzi, de încetarea mandatului de deputat al lui George Becali şi a declarat vacant locul său de deputat din circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. Preşedintele de şedinţă, Miron Mitrea, a făcut aceste precizări, informează Mediafax. „Camera Deputaţilor ia act de decizia numărul 124 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 20 mai 2013 prin care s-a hotărât condamnarea inculpatului Becali George în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu forma calificată şi continuată. Camera Deputaţilor ia act de încetarea de drept a calităţii de deputat a domnului George Becali şi declară vacant locul de deputat deţinut de acesta în circumscripţia electorală nr.


42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 25″, a spus Miron Mitrea, citind proiectul de hotărâre elaborat de Comisia juridică.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, ieri, să propună plenului Camerei un proiect de hotărâre prin care să ia act de încetarea mandatului de deputat al lui George Becali, ca urmare a deciziei ICCJ de condamnare la trei de închisoare. Votul din Comisie a fost secret, presa având acces doar la dezbateri. Decizia Comisiei a fost luată cu 13 voturi „pentru” şi patru abţineri. Deputaţii jurişti au apreciat că este un caz expres de încetare a mandatului şi au spus că le pare rău de situaţia lui George Becali şi sunt alături de familia lui.

George Becali a fost condamnat definitiv, pe 20 mai, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.