Aș vrea să scriu despre lucrurile minunate care mi s-au întâmplat în ultimele zile. Am aflat că Timișoara e pe locul 10 în topul celor mai dezvoltate localități. Genial! Asta înseamnă potențial financiar în creștere. Asta înseamnă mai mulți bani de administrat de către autorități. Înseamnă că avem cu ce să susținem activitățile de promovare și lobby, întreprinse cu multă strădanie, ca să trăim într-o capitală culturală europeană.
Asta înseamnă că am avea fonduri să și schimbăm fața orașului, să organizăm festivaluri de teatru (macar pe cele care au deja tradiție), să fluidizam circulația auto, să diminuăm poluarea, să…, să…
Îmi cer scuze că urmăream un fir logic și, mai ales, nu vreau să vă induc în eroare: cetățenii orașului sau cei ce construiesc aici se pare că și-au făcut datoria. Edilii au la dispoziție cele necesare și poate le mai vin și niste idei de parteneriate sau măcar se pun să scrie niște proiecte cu finanțare de afară. Și atunci? De ce lucrurile merg așa cum le vedem și cum le simțim? Oare potențialul acesta de dezvoltare este furat de melci? Hm! Ce de melci… și, atenție! V-am avertizat că mi-e frică de ei. Sunt alții decât cei care ne fură portofelele în piețe și în mijloacele de transport în comun. Sunt alții decât cei care mi-au furat bicicleta în Piața Unirii. Sunt melcii care învârt hârtiile și supradimensionează efectivele de polițiști?
Astăzi, de ziua Sfinților Împărați, am o revelație, similară cu cea a Sfântului Constantin, când i s-a arătat crucea pe cer. Mie „mi s-a arătat” un melc. „Signo vinces”… dar cei învinși suntem noi.
