Istoria omului care a inventat celebra organizaţie „Medici fără frontiere”

Este medic pensionar de câţiva ani şi trăieşte într-un orăşel din sudul Alsaciei, creşte animale şi se bucură de natură, convins că lucrurile esenţiale în viaţă sunt aerul, apa şi hrana, suficiente pentru a fi o fiinţă liberă.  Un om obişnuit pentru cei care nu-l cunosc, mai ales că vorbeşte foarte puţin despre sine, dar căruia destinul i-a hărăzit o experienţă de viaţă cu totul extraordinară. Este doctorul Louis Schittly, care şi-a istorisit memoriile într-o carte intitulată „L’homme qui voulait voir la guerre de près” (Omul care dorea să vadă războiul de aproape) în care sunt relatate experienţele sale ca medic în războaiele din Biafra, Vietnam, Afganistan şi Sudan. La invitaţia Institutului Francez, dr. Schittly s-a aflat astăzi la Timişoara, pentru a-şi prezenta cartea şi pentru a împărtăşi studenţilor de la facultatea de medicină care ar fi interesaţi de o asemenea carieră, câte ceva din experienţa sa, el fiind totodată colaureat al Premiului Nobel pentru Pace acordat organizaţiei „Medici fără frontiere” în anul 1999.

Deşi s-a născut în anii celui de-al doilea război mondial, a avut o copilărie fericită la ferma familiei, unde se vorbea în dialect alsacian, iar limba franceză a învăţat-o abia la şcoala primară şi gimnaziul confesional pe care l-a urmat. A făcut o pasiune pentru  cinematografie, a realizat câteva filme, dar în cele din urmă s-a decis să urmeze medicina. O meserie care avea să-i rezerve o carieră cu totul specială. Şi-a susţinut teza de licenţă în 1968, când a participat şi la mişcările studenţeşti care izbucniseră în Franţa, după care a dat curs unui anunţ al Crucii Roşii care căuta medici pentru Biafra, unde începuse războiul secesionist.  Ajuns acolo, s-a ocupat de pediatrie şi împreună cu misionari irlandezi a salvat sute de vieţi. Războiul a durat mai bine de doi ani, Biafra dorind să se elibereze de sub tutela Nigeriei, dar importantele rezerve de petrol ale biafrezilor au extins conflictul, numărul victimelor fiind de aproximativ două milioane de oameni. „Jumătate au murit din cauza războiului iar cealaltă jumătate de foame – îşi aminteşte dr. Schittly, pe atunci debutant în meserie. Intervenise Crucea Roşie  iar singura sursă de hrană erau cele 15 convoaie care ajungeau în fiecare săptămână pe cale aeriană. Cei mai afectaţi de foame erau copiii. Adunam cam 2-300 de copii malnutriţi în fiecare săptămână, cu deficienţe de proteine şi cu o greutate foarte mică. Aşa ceva nu văzusem în viaţa mea. Aveam nevoie şi de sânge şi ajunsesem să facem schimb, dădeam hrană pentru sânge, pe care îl stocam în mici frigidere pe care le transportam cu noi. În situaţii grele încerci să te descurci cum poţi. Majoritatea medicilor fuseseră omorâţi în război  şi în afară de noi nu mai era nimeni. În şase luni am reuşit să salvez câteva sute de copii, cu mijloace foarte puţine dar cu enormă bunăvoinţă. Experienţa din Biafra a fost halucinantă, dar am descoperit că îmi place acest fel de medicină, tot cea ce puteam învăţa din acest tip de experienţă, de medic umanitar.

Am avut mult de lucru dar am simţit că mi-am găsit calea şi am ales să o urmez”.

Corpul de ajutor al Biafrei s-a transformat ulterior în organizaţia cunoscută astăzi sub numele de „Médecins sans frontières”, la constituirea căreia a contribuit împreună cu prietenul său, medicul şi politicianul Bernard Kouchner. Iniţial, organizaţia a fost lipsită de mijloace financiare, supravieţuind doar din donaţiile primite de la persoane private, dar astăzi a devenit „o maşinărie enormă”. Prin intermediul Ordinului de la Malta a urmat o misiune în Coasta de Fildeş iar apoi a ajuns în Vietnam, unde consulta în jur de 80 de persoane pe zi. S-a reîntors în Franţa, ca medic la o casă de convalescenţă, dar nu pentru mult timp. După şase luni, aventura sa ca medic în zone de conflict avea să continue în Afganistan, unde  zilele semănau una cu alta într-o existenţă extrem de dură. „Eram singurul medic din regiune, într-un sat de munte, unde afganii făceau şi câte un drum de trei zile pentru a ajunge să-i consult. Dormeam în casa şefului satului şi dimineaţa mergeam cu infirmierii să facem injecţiile, apoi urmau consultaţiile. Mă ajutau doi profesori care îmi serveau de interpreţi dar pe care i-am învăţat să facă şi injecţii. Dusesem cu mine tot instrumentarul, iar cazurile mai complicate le rezolvam după-amiaza, când aveam ajutoare. Ziua se sfârşea cu rugăciunea la moschee. Nu eram niciodată singur, în zilele mai liniştite jucam şah. Când apunea soarele mă duceam la culcare, aveam un gardian care dormea pe jos, ca şi mine. Mai survolau satul elicopterele sovietice şi atunci ne trânteam la pământ”.

După experienţa de o viaţă în zonele fierbinţi ale ultimelor decenii, dr. Louis Schittly recunoaşte că „trebuie să fii şi un pic nebun să faci asta. Dar simţi că eşti util chiar dacă trăieşti mai sărăcăcios, simţi că faci bine. La început nimeni nu are experienţă. E suficient să cunoşti medicina de bază. Ajuns acolo înveţi foarte mult şi foarte repede, tot timpul e ceva nou şi vechi, în ultimă instanţă e o şcoală a vieţii. Cunoştinţele le înveţi înainte, experienţa se învaţă pe parcurs. Cel mai impresionant este că în război eşti tot timpul aproape de moarte, prezentul mănâncă totul, iar politica, cea care trimite oamenii la moarte, este cea mai înspăimântătoare”.

Nici experienţa religioasă a medicului francez, astăzi creştin ortodox, nu a fost una obişnuită. A crescut într-o familie catolică şi nu a lipsit mult să urmeze o carieră ecleziastică şi să devină misionar, dar a optat pentru medicină după ce s-a îndrăgostit şi a înţeles că nu poate deveni preot. În timpul peregrinărilor sale prin ţările bântuite de războaie, timp de 20 de ani, s-a detaşat de religie, deşi a trăit printre oameni care împărtăşeau diferite credinţe. „Mi-au plăcut oamenii religioşi cu adevărat” îşi aminteşte bătrânul medic. Între două misiuni umanitare, a descoperit Grecia, Muntele Athos şi ortodoxia. „Am întâlnit acolo oameni extraordinari. Credeam că ştiu bine istoria creştinismului dar mi-am dat seama că nu era aşa. Am descoperit că, în faţa lui Dumnezeu, ortodocşii sunt singuri, fiecare e unic şi nici unul nu trebuie să-l judece pe celălalt. Ortodoxia m-a sedus cu adevărat”.

Cartea, apărută recent la o editură franceză – spune autorul ei – a fost scrisă „pentru copii şi pentru nepoţi, medicina îşi găseşte tot timpul locul într-o casă. E formidabil să ajungi să vindeci pe cineva. Am refuzat mereu o medicină de dezvoltare, oamenii pe care i-am văzut şi tratat trăiesc aşa de secole, aveau doar nevoie să fie ajutaţi. Lumea bogată distruge totul acolo unde se instalează”. Dr. Louis Schittly îşi va prezenta mâine cartea la Arad, la Facultatea de Medicină,  Farmacie şi Medicină Dentară de pe str. L. Rebreanu, începând cu ora 12,30.