Lecție despre reușită: timișoreanul care dezvăluie tainele unei afaceri de succes la...

Lecție despre reușită: timișoreanul care dezvăluie tainele unei afaceri de succes la televizor

0
DISTRIBUIȚI

onetiu

Are 37 de ani, o familie frumoasă și conduce la Timișoara o afacere care trezește invidii. Mai ales că, în plină criză, învârte zeci de milioane de euro. Este generos însă într-o privință în care alți oameni bogați sunt rezervați: cu taina succesului său. El nu o ține doar pentru el, ci o dăruiește tuturor, la un post de televiziune național.

Este vorba de Cristian Onețiu, unul dintre fondatorii brandului Life Care, o rețea multilevel marketing care comercializează mii de produse organice, în România și în Europa. Din 2010, afacerea lansată de frații Onețiu cu cinci ani mai devreme într-o pertioadă în care toată lumea sunea că a face afaceri cu produse bio e sinucidere curată, s-a extins în Europa. Ungaria, Italia și Spania au fost primele țări. La momentul respectuv în România activau aproape 50.000 de agenți. Pentru extindere, Onețiu a apelat la românii care aveau rude în străinătate.
Spre exemplu, pentru a pătrunde pe piaţa din Italia, şi-a lărgit mai întâi reţeaua autohtonă de agenţi cu români care aveau rude plecate la muncă în peninsula italiană.


„Reţeaua a început cu români, iar cei de aici şi-au contactat rudele plecate în Italia. Ne bazăm foarte mult pe comunităţile de români plecate la muncă şi care s-au integrat în Italia”, explică Cristian Oneţiu. În prezent, în România numărul agenților care îi vând produsele a trecut demult de 60.000. Ei sunt agenți-parteneri. În străinătate vorbim deja de câteva mii de oameni implicați. Una peste alta, vorbim de cheia unei afaceri de mare succes.

„Fiecare devine antrenorul de succes al propriei vieți”

Pentru că a atins perfromanța la vârf, Cristian Onețiu a decis să o împartă cu ceilalți. Așa a apărut ideea unei emisiuni TV unice în aeralul românesc. ”Noul meu proiect se numeşte Antrenorul şi este vorba de o serie de emisiuni. Aici veţi găsi informaţii utile despre cum să vă accesaţi potenţialul şi să aveţi succes în planurile propuse. Antrenorul cel mai bun al vieții tale ești chiar tu”, spune Onețiu.

Ca format, show-ul este o ședință de Life Coaching, prezentată antrenant, pe baza uneia dintre cele mai răspândite tehnici: G.R.O.W. (n.r. Goal – Obiectiv; Reality –Realitatea; Options – Opțiuni; Wrap Up – Concluzii). Primul invitat al Antrenorului Cristian Onețiu este Gabriel Burduja, DJ la un post de radio din Reșița, supraponderal, care își dorește două lucruri în viață: să slăbească și să facă un pas uriaș înainte în carieră. Cristian Onețiu activează de ani buni și ca speaker și autor al programului de dezvoltare personală “MLA vs MBA – Master of Life Administration vs Master of Business Administration”, părți din program pe care le predă atât altor organizații, mici sau mari, cât și personalităților publice care simt nevoia unei “rearanjări” personale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.