Medicul prins cu 200 de euro șpagă nu mai are voie în...

Medicul prins cu 200 de euro șpagă nu mai are voie în spital. Cum este afectată activitatea clinicii

0
DISTRIBUIȚI

DSC_5901(1)

Mircea Bona, medicul ortoped prins în urmă cu două zile în flagrant în timp ce primea 200 de euro mită de la un pacient nu mai poate lucra în spital. Conform legii, pentru că pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru mită, ortopedului i s-a retras dreptul de a profesa. Documentul procurorilor trimis ieri către managemntul spitalului specifică faptul că ortopedul Mircea Bona este pus sub acuzare.


Potrivit documentului, doctorul prins în flagrant luând mită 200 de euro (dintr-un total de 500 de euro, cerut pentru o operație de menisc), nu mai are voie să își exercite profesia. Mita a fost dată de un ofițer sub acoperire.

După ce au primit înștiințarea procurorilor cu privire la faptul că Bona nu mai poate profesa, managerii spitalului trebuie să reorganizeze activitatea, astfel încât ceilalți doi specialiști din secția unde lucra Bona să preia din atribuțiile medicului cercetat pentru luare de mită. Aceștia vor fi nevoiți să facă gărzi suplimentare. ”Regretăm ceea ce s-a întâmplat, însă Spitalul Județean va găsi resurse să le asigure pacienților serviciile de care au nevoie. S-a trecut la suspendarea  temporară a contractului de muncă a domniei sale. La mine, nu a venit nici un aparținător, coleg sau pacient care să declare că ar fi avut o poziție neconformă cu meseria sa”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Dumitru Secășan.

Medicul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, însă magistrații Tribunalului Caraș au decis că Bona poate fi cercetat în libertate, cu interdicția de a părăsi localitatea timp de 29 de zile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.