Poştaşii din Timiş ies mâine în stradă. Cum vor fi afectaţi pensionarii

Poştaşii din Timiş ies mâine în stradă. Cum vor fi afectaţi pensionarii

0
DISTRIBUIȚI

postas

Poştaşii din judeţul Timiş vor declanşa, mâine, o grevă spontană în faţa Centrului Regional Poştal Poşta Mare, a confirmat Ambrozie Barna, liderul zonal al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii.


Nu se știe dacă vor fi prezenți toți cei 3.000 de poștași câți există acum în județul nostru. Barna a aflat „din mai multe surse” că aproape toate oficiile poştale din Timişoara şi Lugoj îşi vor opri activitatea, mâine diminaţa, de la 08.00, preţ de câteva ore. Astfel, poştaşii din Timiş se alătură celor 2.000 de colegi din Bucureşti şi Cluj care au refuzat astăzi şi ieri să mai iasă pe teren, nemulţumiţi de diminuarea normelor de lucru şi de impunerea unui număr de zile neplătite. Totuşi, locuitorii din Timiş îşi vor primi pensiile în aceste zile, dă asigurări Ambrozie Barna, care spune că „pensionarii sunt cei mai buni colegi ai poştaşilor. De aceea, se doreşte ca greva de mâine să nu îi afecteze, astfel protestul va fi mai scurt ca poştaşii să îşi reia activitatea”.

Angajaţii oficiilor poştale din București au început protestele încă de ieri, numărul oficiilor închise fiind extins la 20 şi incluzând şi Centrul de tranzit, locul în care ajunge toată corespondenţa şi de unde se distribuie către unităţi. Protestele s-au extins şi în ţară, în Cluj numărul manifestanţilor ajungând la 200. Aproximativ 3,7 milioane de pensionari primesc pensia prin Poştă, formalităţile şi documentele de plată fiind deja transmise de către Casa Naţională de Pensii Publice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.