O facultate de jurnalism, design vestimentar, creator de modele şi nu în ultimul rând pictura, mai nou cea realizată în tehnică 3D, sunt doar o succintă enumerare a câtorva din proiectele pe care Daniel Relenschi le-a realizat la cei doar 27 de ani ai săi, iar visele sale nu se opresc aici.
S-a născut la Dorohoi, în 1986. Tatăl lui provenea dintr-o familie de aristocraţi polonezi care s-a refugiat în România în timpul celui de-al doilea război mondial, iar mama era pictoriţă. A urmat şcoala la Botoşani, unde părinţii lui s-au mutat când avea doar câţiva ani. „Desenez de la patru ani” este primul lucru pe care şi-l aminteşte din copilărie. „Mama mea a absolvit Facultatea de Arte din Cluj, era creator de modele la fabrica de porţelan din Dorohoi, dar picta şi acasă. Ea nu mi-a arătat niciodată cum se desenează, dar m-a lăsat să «fur» din tainele meseriei. Nu m-a încurajat, în anii în care am urmat şcoala nu era o perioadă bună pentru pictură, interesul pentru artă scăzuse mult”. A urmat ciclul gimnazial la o şcoală cu profil de matematică-informatică, socotit a fi de viitor, dar erau discipline care nu l-au atras.
„Pentru că erau materii care nu mi-au plăcut nu am luat o medie destul de mare la capacitate şi m-am trezit primul pe lista celor care n-au fost admişi la liceul de artă. Am urmat liceul textil, care a fost următoarea opţiune, şi anume secţia de design vestimentar, unde am învăţat câte ceva despre tipare, dar prea puţin despre stil”. A urmat apoi o facultate de jurnalistică la Iaşi „pentru că sunt foarte introvertit şi doream să pot comunica mai uşor, să-mi pot exprima gândurile”, dar în paralel a avut diferite slujbe care l-au ţinut mereu în legătură, într-un fel sau altul, cu dragostea sa pentru creaţia artistică. Încă din liceu a colaborat cu două case de modă din Botoşani, iar în timpul studenţiei a lucrat la Iaşi cu Irina Schrotter, „muncă de creaţie pentru diverse accesorii”. A lucrat apoi ca designer pentru o fabrică de confecţii din Suceava, unde, povesteşte Daniel, „am creat diverse modele vestimentare pentru femeia de afaceri, pentru diferite evenimente. Pot spune că prin munca mea s-a îmbunătăţit calitatea produselor, a crescut preţul acestora, iar vânzările s-au triplat, se vindeau chiar şi prototipurile”.
Colaborarea cu Levintza
A renunţat însă la aceste îndeletniciri pentru pictură, şi-a încropit o bibliotecă de tehnică a picturii şi de istorie a artei, devenind un pictor autodidact. Succesul nu s-a lăsat aşteptat. Prima expoziţie, intitulată „Botoşanii de altădată”, cuprindea lucrări care înfăţişau clădiri vechi ale oraşului şi, în final, s-au vândut toate. A urmat o serie de lucrări în sepia, reproduceri după schiţele lui Leonardo da Vinci pentru un restaurant din Suceava, care l-au încântat şi pe Peter Baumann, proprietarul castelului Neuburg an der Kammel din Bavaria.
„El este căsătorit cu o suceveancă şi a reuşit să facă o afacere de succes cu acel castel, are acolo un hotel, cafenele, restaurant, îi aduce un profit anual considerabil”, povesteşte Daniel. „M-a invitat la castel şi am făcut două tablouri de mari dimensiuni, unul pentru un salon al castelului şi celălalt, pentru o cameră. Aveam atunci doar 23 de ani. S-a întâmplat să fiu acolo chiar de Crăciun, la castel a fost organizat un târg de Crăciun care a avut în jur de 20.000 de vizitatori şi cei mai mulţi dintre ei au trecut şi prin atelierul în care lucram. Le povesteam că sunt din România şi au fost plăcut impresionaţi”.
Revenit în ţară, a decis să se mute la Bucureşti, un oraş care îi oferea mult mai multe posibilităţi. Timp de un an şi jumătate a colaborat cu Doina Levintza, ajungând mâna dreaptă a cunoscutei creatoare. „Nu lucram în atelier cu celelalte fete, mi-a amenajat un birou în biblioteca ei, să pot lucra în linişte. Am făcut muncă de creaţie pentru diferite accesorii, începând de la bijuterii până la broşe, flori, sau broderii pentru rochii”. S-a achitat cu brio de comenzi pentru doamne din Casa Regală a României, a creat o rochie de mireasă-unicat pentru o contesă din Franţa, dar cum nu putea renunţa la pictură şi devenise epuizant să le facă pe toate, s-a hotărât să se dedice acesteia din urmă în exclusivitate.
Cum a atins apogeul tehnicii
Nu după mult timp, a ajuns un deschizător de drumuri în tehnica 3D în România. „M-a întrebat un prieten dacă pot face o lucrare în 3D, o vizualizare în relief dintr-un anumit unghi, care necesită o tehnică specială. A fost o lucrare în cadrul unui festival de publicitate neconvenţională, prima lucrare de acest fel în România, realizată pe asfalt, abia mai târziu s-a aflat că am realizat o premieră, am avut un mare succes de presă şi am devenit primul pictor 3D din România. Acum, această tehnică este folosită mai ales pentru publicitate, dar vreau să o fac să devină operă de artă”, mărturiseşte tânărul pictor, adăugând că nu intenţionează să renunţe nici la pictura clasică. „Nu poţi lucra în tehnică 3D dacă nu ai noţiuni de pictură clasică, trebuie să fii un bun pictor clasic pentru a reuşi să realizezi distorsionarea imaginii sub un anumit unghi pentru a obţine efectul dorit, de vizualizare în relief a unor elemente pictate”.
Lumea în 3D
La Timişoara a ajuns în urma prieteniilor legate pe Facebook. În urmă cu câteva luni, lângă Piaţa Verde s-a deschis un restaurant, iar proprietarii acestuia l-au contactat încă din vara trecută pentru a le decora interiorul cu câteva picturi în tehnica 3D. Daniel a realizat aici trei lucrări în această manieră şi una în „trompe l’oeil” – un 3D mai puţin pronunţat. „Temele sunt diverse, de la lucrarea care se află chiar la intrare şi pe care am numit-o «Forţa la halbă», halba care sparge peretele şi care e legată de specificul localului, până la un interior de casă veche care are rolul de a prelungi spaţiul”. Tot la intrarea în restaurant tânărul pictor a mai realizat o hartă a Timişoarei cu câteva dintre cele mai importante repere ale oraşului şi tocmai a terminat de decorat o încăpere pentru micii invitaţi ai casei. Este un Kinderparty House, unde va picta teme inspirate din natură, cu tentă educativă dar şi o spărtură în tavan, prin care se vede cerul înstelat, în tehnică 3D.
Lucrările pe care vizitatorii localului le-au putut deja vedea au fost apreciate şi i-au adus noi comenzi în Timişoara. „Voi reveni cu siguranţă după Paşti, mi-ar plăcea să lucrez în Timişoara o vreme, e un oraş în care mă simt bine”, mărturiseşte Daniel. Planurile sale de viitor sunt însă mult mai ambiţioase. În acest an e pregătit să se implice şi într-un proiect muzical, ca solist într-o cunoscută formaţie şi vrea să pună pe picioare, de data asta pe cont propriu, o afacere de design vestimentar, „altceva decât s-a făcut până acum”. Cu multe surprize. Deşi a lucrat prin multe oraşe, Daniel Relenschi nu vrea să se stabilească în altă ţară. „Vreau să rămân în România, dar să-mi promovez arta în alte ţări, ca român”.
Felicitari tanarului artist. Atentie la extazul titlurilor bombastice. Respect d-nei Paun, dar la experienta vasta in jurnalism de care beneficiaza, ar fi putut afla ca macar aici in Timisoara mai exista cel putin inca un tanar artist plastic pe nume Emanuael Gliga ( de mare si reala perspectiva) care aplica o interesanta tehnica 3D in pictura. Nu este un necunoscut . A avut deja expozitii in care iau fost remarcate de artisti si critici lucrarile. Referiri in presa au fost. Pe net exista. Deci, tanarul Daniel nu este nici singurul nici primul.