După bungee-jumping, parașutism sau snowboarding prin munți abrupți pare că inventivitatea celor dependenți de adrenalină ar fi trebuit să fie satisfăcută. Practicarea unui sport mai recent, numit slacklining, arată însă că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Cu măiestria și siguranța lui Spiderman, tinerii care se încumetă să umble pe o chingă de cel mult 2,5 centimetri lățime, la înălțimi care pot atinge și zeci de metri, știu ce înseamnă să te afli pe marginea abisului. Și anume acest sentiment îi determină să se întoarcă aici din nou și din nou.
George Lungu are 25 de ani, e student în Timișoara și, de aproape un an, face “highline”, cel mai periculos mod de slacklining. Adică, merge pe chingă la mare înălțime. Anii de snowboarding l-au făcut să-și dorească mai mult, iar acum asta înseamnă mersul pe chingă prinsă între două puncte fixe. E ceva ce face împreună cu prietenii. ”Primul gând a fost că vreau pe chinga aia cât mai sus”, mărturisește tânărul. George a învățat să parcurgă chinga în doar două săptămâni, antrenându-se în Parcul Botanic. Mai sus înseamnă mai sus, așa că la nici două luni a trecut Bega pe chingă, iar apoi curtea interioară a fostei cazarme imperiale, între două ferestre opuse de la etajul trei. Examenul în nebunie și l-a dat însă în Caraș, la Secu, unde, ca într-o versiune modernă a ruletei rusești, a trecut pe chingă, la o altitudine de 40 de metri. ”Coarda e aceeași la orice altitudine te dai. Cu cât urci mai sus, cu atât creierul tău lucrează altfel. În parc, e banal să mergi pe chinga ridicată la un metru, totul îți e familiar, ai repere în jur, copaci, oameni, ești ca un hamster într-o sferă. La 40, 50 de metri altitudine, chinga e singurul tău reper. Te simți foarte bine și singur”, își amintește, relaxat, slackerul.
Slacklining-ul prinde tot mai mult la tinerii cu cinci minute mai curajoși decât cei care se rezumă la mersul pe bicicletă sau la un baschet de duminică. Există slackeri peste tot în țară, cei mai mulți la București, iar la Timișoara sunt aproximativ 70 de persoane, dintre care 20 practică intens acest sport extrem. George spune că nu le este întotdeauna ușor să facă acest lucru în parcurile Timișoarei. “Am început să ne jucăm în parcuri chiar dacă poliția locală ne mai trimite la mici și manele pe motiv că «Nu avem voie aici!» Până acum ne-am găsit liniște în două parcuri din Timișoara. am încercat să ne jucăm și peste apa râurilor Bega și Timiș, și peste clădiri, ruine și munți.
Considerăm că suntem încă la început așa că mai avem de lucrat”.
Ce este slacklining-ul
Acesta sport extreme presupune echilibrarea pe o bucată de chingă sau coardă întinsă între două puncte. Termenul „Slackline” se referă la faptul că, sub greutatea practicantuui, coarda se mișcă, iar parcurgerea ei devine o activitate foarte dinamică. Istoricii spun că această îndelitnicire datează de acum 2000 de ani, în China, când oamenii au fost nevoiți să găsească soluții pentru a parcurge râpe și ape, într-un relief neprietenos. Astăzi nu mai are utilitate, însă slacklining-ul a fost redescoperit de cei care simt cu că trăiesc cu adevărat doar atunci când sunt “injectați” cu adrenalină. ”Ai un sentiment maxim de libertate amestecat cu frică, culmea. La început te simți speriat, eziți puțin, la primul pas pe coardă, apoi o controlezi, liniștești frica undeva în interiorul tău și ea te lasă să înaintezi. Te eliberezi doar când ai terminat linia și primești toată adrenalina”, explică George.
