Problemele fără sfârșit ale „găurii negre” RATT

Problemele fără sfârșit ale „găurii negre” RATT

0
DISTRIBUIȚI

tramvai

Prostul management al „găurii negre RATT” a fost unul din subiectele preferate ale lui Nicolae Robu încă dinainte de a fi primar. Din postura de senator şi preşedinte al PNL Timiş Robu se plângea mai mereu de faptul că regia merge pe pierdere şi că aici trebuie management străin dacă vreodată se mai speră la trecerea pe profit.  Ajuns primar, Robu a făcut şi o radiografie a regiei şi a găsit „piezele rele” – pe directorul Ioan Goia şi departamentul de comunicare al regiei care avea prea mulţi angajaţi. Controlorii şi ei prea puţini, gratuităţile fără număr sau starea proastă a mijloacelor de transport în comun au picat în plan secundar, în vreme ce prioritară a devenit  ameninţarea directorului Goia, căruia primarul i-a cerut demisia ignorând complet faptul că acesta a condus o regie ajunsă la sapă de lemn în mare parte şi din cauza datoriilor pe care chiar primăria le avea pentru  gratuităţi.  După episodul Goia, care nu a avut niciun  rezultat, Robu s-a apucat de călătorii pentru renovarea parcului auto al regiei.  Astfel, a fost la Berlin şi Iaşi pentru a vedea cât costă tramvaiele noi şi reabilitatea unora mai vechi.


Rezultatul a fost nul, întrucât primăria nici nu a alocat bani pentru recondiţionarea de tramvaie sau achiziţionarea unora noi.  Legat de autobuze,  aici situaţia e mai roz, dar nu cu mult. Asta pentru că edilul şef visează… nu cai verzi pe pereţi, ci autobuze electrice. Cum bani nu sunt, acestea ar urma să fie achiziţionate pe proiecte europene în intervalul 2014  – 2020, asta dacă acest lucru va fi posibil. Dacă nu, edilul şef  a declarat răspicat că nu are altă sursă de finanţare.

Una din cele mai arzătoare probleme ale RATT, abia acum revine în actualitate – lipsa aerului condiţionat din tramvaie, în condiţiile în care pentru anumite rute din oraş nu există troleibuze care au aer condiţionat.  Mai mult, călătorii care fac saună mergând cu tramvaiul nu beneficiază nici măcar de o reducere la preţul biletului, un tichet de tramvai costând tit atât cât unul pentru autobuezele cu aer condiţionat. Desigur, la un moment dat, în mare de anunţuri războinice legate de RATT edilului şef ia scăpat unul chiar interesant – că a cerut conducerii regiei să facă rute pentru autobute şi pe traseele acoperite doar cu linii de tramvai. Planurile edilului şef mai au însă de aşteptat.  Asta pentru că reprezentanţii RATT spun că momentan nu există în parcul auto suficiente vehicule pentru o asemenea suplimentare şi că pentru a introduce autobuze în paralel cu liniile de tramvai ar fi nevoie de achiziţia de noi vehicule, proces pentru care nu sunt bani. Liniile de tramvai pe care ideea primarului ar trebui aplicată de urgenţă sunt 9 şi 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.