Robu solicită autoritar sponsorizări pentru iluminarea rectoratului Politehnicii și a Operei. Cât...

Robu solicită autoritar sponsorizări pentru iluminarea rectoratului Politehnicii și a Operei. Cât costă dorința primarului

0
DISTRIBUIȚI

nicolae_robu_AP

Încă de la instalarea în funcții, mai marii administraţiei Robu au făcut miracole cu privire la atragerea de sponsorizări.  Au devenit cunoscute programele „Adoptă o grădiniţă” şi „Adoptă o stradă”, în cadrul cărora primarul şi viceprimarii îndemnau marile companii din Timişoara să investească în astfel de proiecte. Dacă până acum presa era doar invitată la inaugurarea lucărilor, astăzi, edilul şef a schimbat tactică şi a anunţat că „legat de preocupările de înfrumuşeţare a oraşului, solicit celor două companii timişorene care au sub contract iluminatul public din Timişoara să realizeze cât mai urgent iluminatul artistic al clădirii rectoratului Univestităţii Politehnica din Timişoara.


AEM să realizeze iluminatul clăldirii rectoratului şi Elba, iluminatul clădirii Operei”. Legat de bani, conform estimărilor edilului şef, fiecare investiţie s-ar ridica la aproximativ 50.000 de euro.

„Fac un apel să realizeze aceste lucrări. Oraşul Timişoara merită asta din partea lor ambele companii. Sunt companii bune care fac cinste oraşului nostru şi le solicit să fie şi mai implicate decât au fost până acum”, a continuat Robu. Întrebat ce va face dacă cele două companii vor refuza, primarul a afişat o postură care exclude o astfel de posibilitate şi a explicat că „ar rămâne un plus de răceală”. Și de beznă, pentru că primarul admite că nu are bani pentru asemenea investiii măreţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.