SRI: Doi străini, declaraţi indezirabili după ce au sprijinit grupări de orientare...

SRI: Doi străini, declaraţi indezirabili după ce au sprijinit grupări de orientare jihadistă

0
DISTRIBUIȚI

o-TERRORIST-JIHAD-facebook

Doi cetăţeni străini au fost declaraţi persoane indezirabile în România pentru 15 ani ca urmare a implicării în activităţi de sprijin financiar şi propagandistic pentru grupări de orientare jihadistă care activează în Orientul Mijlociu, potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, citat de Mediafax. „Doi cetăţeni străini au fost declaraţi persoane indezirabile în România pentru o perioadă de 15 ani, ca urmare a implicării în activităţi de sprijin financiar şi propagandistic în favoarea unor grupări de orientare jihadistă care activează în Orientul Mijlociu.


Cei doi s-au implicat în facilitarea intrării ilegale în România a unor persoane provenite din zone cu problematică teroristă activă şi Serviciul a stabilit că cei în cauză au sprijinit inclusiv financiar prezenţa în România a unor persoane cu atitudine radicală”, a spus Sorin Sava, purtător de cuvânt al SRI.

El a precizat că aceştia au avut activităţi în urma cărora unele persoane aflate în România şi-au manifestat acceptul de a deveni martiri, intenţionând să participe la luptele armate alături de grupări teroriste care activează în Orientul Mijlociu. „Ei au condus, prin acţiunile întreprinse, la radicalizarea şi accentuarea convingerilor religioase de factură extremistă a unor persoane aflate în România, unele dintre acestea manifestându-i acceptul de a deveni martiri, intenţionând să participe la luptele armate alături de grupări teroriste care activează în Orientul Mijlociu. Cei doi au manifestat un comportament specific curentului islamist radical şi au promovat idei, concepţii şi atitudini care susţin intoleranţa religioasă, necesitatea şi legitimitatea eliminării «duşmanilor» religiei musulmane, ţinta predilectă a retoricii fiind statele occidentale, inclusiv România”, a mai spus Sava. El a precizat că SRI i-a avut în atenţie din a doua jumătate a anului 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.