Tânără sechestată de directorul unei firme pentru că fratele acesteia i-ar fi...

Tânără sechestată de directorul unei firme pentru că fratele acesteia i-ar fi furat 50.000 de dolari

0
DISTRIBUIȚI

catuse

Un cetăţean străin, director al unei firme, a fost reţinut după ce a sechestrat o tânără, în sediul societăţii, pentru a-l determina pe fratele acesteia să restituie 50.000 de euro, bani pe care i-ar fi furat de la firmă, împreună cu alte două persoane, în timp ce se aflau în Turcia. Bărbatul a fost reţinut pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, informează Mediafax, citând un comunicat de astăzi al Poliției Capitalei.

Anchetatorii au aflat că tânăra, în vârstă de 28 de ani, ar fi sechestrată de către directorul societăţii din București în timp ce făceau cercetări într-un dosar de înşelăciuni cu autoturisme furate, firma acestuia fiind printre cele verificate.


Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul Furturi de Autovehicule, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4, au făcut ieri o percheziţie la sediul firmei, din Sectorul 5 al Capitalei. „În urma acestei percheziţii, poliţiştii Serviciului Furturi de Autovehicule, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au identificat la sediul societăţii comerciale o tânără de 28 de ani şi pe directorul companiei, cetăţean străin”, a precizat Poliţia Capitalei.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că fratele tinerei ar fi sustras, împreună cu alte persoane, în timp ce se aflau în Turcia, 50.000 de dolari aparţinând societăţii verificate. „Pentru a-l determina pe acesta să restituie banii, directorul companiei ar fi sechestrat-o pe sora acestuia”, se mai arată în comunicat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.