Cartea ce spune povestea fotbalistului de la Ripensia care a ajuns pe...

Cartea ce spune povestea fotbalistului de la Ripensia care a ajuns pe culmile gloriei cu Barcelona

0
DISTRIBUIȚI

IMG_5040

Cartea „Nicolae Simatoc – Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona” scrisă de Octavian Ţîcu şi Boriş Boguş, a fost lansată oficial aseară la Timişoara. Invitatul special al evenimentului a fost Silvio Simatoc, fiul fotbalisutlui, cu o poveste de viaţă la fel de interesantă ca cea a tatălui său.

Nicolae Simatoc s-a născut în 1920 în Basarabia, în satul Grimăncăuţi, din ţinutul Hotinului. Talentat de mic, a fost remarcat şi adus la Ripensia, iar o perioada a locuit pe strada Crizantemelor din Timişoara. Fotbalistul a evoluat la Ripensia în perioada ei mai puţin fastă, cea din anii ’40, pentru ca apoi să ajungă la Carmen, formaţie bucureşteană ce a scris si ea istorie în perioada interbelică.


De acolo, a ajuns la Inter Milano şi la Barcelona, cu care a cucerit campionatul, Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei şi Cupa statelor latine. Basarabeanul, pe numele său adevărat Nicolae Şmatoc, s-a căsătorit cu o unguroaică înstărită, a cărei familie a fost ucisă de bolşevici, iar de aici i s-a mai adaugat şi numele „Szegedi”. După perioada petrecută la Barcelona, Simatoc s-a stabilit cu soţia şi fiul Silvio în Australia, unde numele său a suferit din nou modificări, astfel că pe piatra funerară din Sidney este trecut „Nicholas Sims”.

Fiul fotbalistului, în vârstă de 63 de ani, a cutreiarat şi el lumea ajungând chiar până în Angola, iar recent, a ajuns şi în România. Din cauza traumei suferite de mama, Silvio Simatoc nu a avut ocazia să vină în România sau Basarabia decât acum, la maturitate. Silvio a mărturisit că se simte ca acasă printre români şi că doreşte să înveţe româneşte. „Am fost în vizită şi în Republica Moldova şi într-adevăr am fost foarte emoţionant, doctorul mi-a interzis să mai fac astfel de vizite. Părinţii mei vorbeau ungureşte între ei, iar când eram mic îi auzeam vorbind despre Basarabia şi Ripensia şi credeam că Ripensia este un oraş”, a mărturisit fiul fotbalistului basarabean.

Cei doi autori nu au lipsit nici ei de la lansare. Octavian Ţîcu este fostl campion la box şi fost Ministrul al Tineretului şi Sportului din Moldova. „Simatoc a fost unul dintre cei care au venit din Basarabia în Banat, a făcut o punte între cele două regiuni. Cartea este despre Nicolae Simatoc în contextul istoriei”, a declarat Ţîcu. Un moment inedit la lansării de carte a fost oferit de celălalt autor al cărţii, Boris Boguş, care a venit cu un stindard asemănător cu cel al dacilor, un cap de lup cu tricolorul in spate, pe care i l-a dăruit preşedintelui Ripensiei, Radu Ienovan, pentru ca Ripensia să fie un simbol al moştenirii dacice a poporului român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.