Cum a făcut Dragnea glume pe seama lui Bojin la dezbaterea pe...

Cum a făcut Dragnea glume pe seama lui Bojin la dezbaterea pe tema regionalizării

3
DISTRIBUIȚI

titu bojin congres

Hărţi, grafice, promisiuni de mai bine şi glume pe seama preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş – acestea au fost ingredientele dezbaterii pe tema regionalizării, care a avut loc astăzi la Timişoara, la CJT, la care a fost prezent vicepremierul Liviu Dragnea. Ajuns la microfon după ce Bojin a ţinut un discurs despre resursele judeţului Timiş, care „nu spun că merit să fim în permanenţă pe acel loc unu privind ceea ce s-a repartizat pentru plata arieratelor, dar va trebui să demonstrăm că ştim ce vrem, ce ne dorim şi că ştim să facem ce ne dorim”, Dranea s-a pus pe glume.


„Nu am înţeles exact ce doriţi, dar am înţeles că în Timiş aveţi suficiente resurse umane să acoperiţi toate funcţiile. Asta a fost una din problemele de la Bucureşti, că nu avem oameni, dar acum că aveam oameni pentru toate funcţiile ne-am liniştit”.

Asigurarea unui standard minim de viaţă, descentralizarea, simplificarea birocraţiei, înfiinţarea ghişeului unic, reducerea cheltuilelilor cu personalul, scurtarea proceduriloe de obţinere a finanţărilor şi a fondurilor europene. „Este nevoie să se rupă acest ghem de putere de la Bucureşti, unde s-a strâns toată decizia şi toţi banii, să nu mai fim ca mai devreme, când domnul Bojin transmitea rugăminţi către Bucureşti, unde este «soarele», pentru ca cineva să se gândescă şi la cetăţenii de aici”, a lămurit vicepremierul Dragnea a precizat că în cazul regionalizării, în urma unui sondaj, capitala regiunii ar urma să fie la Timişoara, asta pentu că 69.5 % dintre votanţi au optat pentru urbea de pe Bega. Planul pentru regiunea noastră a fost prezentat pe scurt de către Dragnea, la finele discursului său. „Dorim ca fiecare dintre oraşele din această regiune să aibă sume dedicate care să le finanţeze programele,  iar în jurul lor să fie finanţată colaborarea şi cooperarea dintre comune”.

 

3 COMENTARII

  1. Ce penibil e modul in care denaturati! Au fost simpatii intre amici, nu a facut nimeni glume pe seama altuia! Asta e, Romania voastra!

  2. Raspandacii USL au raspuns rapid ! Felicitari dar poate ar trebui sa spuneti si ca Timisul a cazut pe locul 6 … a pierdul intre judete 5 locuri ca si veniturii intrun singur an !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.